Cum vor reacționa românii la măcel

Ceva este diferit acum, tragedia are un chip şi un nume: Ionuţ, un copil de numai 4 anişori, cu zâmbet sincer, cu privirea inocentă şi zulufi aurii. Viaţa lui s-a sfârşit tragic, prea repede şi principalii vinovaţi joacă pe sârmă în timp ce câinii maidanezi sunt de-a dreptul detestaţi de societate. Imaginea copilaşului de 4 ani va dăinui în memoria colectivă şi asta datorită mass-mediei care a plimbat fotografia micuţului pe toate canalele, alături de imagini cu câinii soioşi de pe străzile Capitalei.

Ştim faptul că în majoritatea cercetărilor sociologice efectuate în ultimii ani în Bucureşti problema câinilor comunitari se afla pe primele locuri. Se pare că în scurt timp vom avea şi un referendum care va consfinţii, cel mai probabil, bănuielile majorităţii dintre noi. Trăim în Bucureşti şi este practic imposibil să nu ne întâlnim cu cel puţin o haită de câţiva câini oriunde am locui, de la Primăverii şi până în Ferentari, de la Băneasa şi până la Piaţa Sudului. Sunt peste 64.000 de câini în Bucureşti, în libertate, hrăniţi precar şi fără adăpost. Sunt peste 10.000 de Bucureşteni care ajung la urgenţe cu muşcături de câini anual. Toată lumea cunoaşte că ne confruntăm cu o problemă de sănătate publică şi de peste 20 de ani, aceasta este situaţia cu care ne-am obişnuit şi nimănui nu i-a păsat suficient de mult încât să reacţioneze. Această stare de fapt a fost schimbată brusc, fără avertismente, de o tragedie grozav de mare pe care cel mai probabil toţi bucureştenii o cunosc în detaliu.

Conştiinţa bucureştenilor o fost trezită pe neaşteptate şi acum, în fiecare zi din săptămână, vedem oameni cu lacrimi în ochi, bătrâni, femei şi bărbaţi care au empatizat foarte mult cu Ionuţ şi familia sa. O familie normală, cu o decenţă ieşită din comun şi cu o resemnare în faţa crudului adevăr pe care puţini dintre noi o pot înţelege. Suntem un popor latin şi deseori am demonstrat că ne este foarte uşor să dăm frâu liber la sentimente, aceasta este cheia în care trebuie să interpretăm ce se va întâmpla mai departe.

Iubitorii de animale cad într-o spirală a tăcerii, chiar şi cei mai vocali şi înverşunaţi luptători pentru drepturile animalelor amuţesc numaidecât la vederea fotografiilor cu micuţul Ionuţ. Se spune că timpul le rezolvă pe toate şi, în mod cert, intensitatea cu care toţi românii simt acum ura faţă de patrupedele fără stăpân se va diminua. Totuşi este foarte probabil că în scurt timp să se pornească în Bucureşti adevărate campanii de „vânătoare” a câinilor de pe domeniul public.

Acum ajungem la o problemă care a fost ignorată de majoritatea analiştilor şi comentatorilor din media. Ce se va întâmpla când presa va difuza imagini şi statistici cu căţeii ucişi de autorităţi? Care va fi răspunsul opiniei publice? Se va contura un curent pro-animal sau va continua fluxul de declaraţii anti-câinii maidanezi?