"Cuminţenia pământului" va fi expusă la Muzeul Băncii Naţionale a României
Sculptura "Cuminţenia pământului", opera lui Constantin Brâncuşi, va fi expusă la Muzeul Băncii Naţionale a României, ea fiind transferată vineri de la Muzeul Cotroceni pentru a fi mai accesibilă publicului larg.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, decizia a fost luată de Ministerul Culturii şi de Executiv împreună cu proprietarii operei de artă, pentru a face celebra sculptură mai accesibilă publicului larg.
Vizitarea operei lui Brâncuşi se va putea face gratuit începând din data de 16 iunie, acţiunea fiind realizată în cadrul campaniei de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia sculpturii de către statul român.
Comunicatul precizează că OMNIASIG acoperă costul poliţei de asigurare pentru protejarea lucrării până la încheierea campaniei.
"Campania pentru achiziţionarea operei 'Cuminţenia pământului' de Constantin Brâncuşi este şi un demers de natură educaţională. Campania de strângere de fonduri va antrena o conştientizare atât la nivelul instituţiilor publice de cultură, cât şi la nivelul societăţii civile în ceea ce priveşte rolul artei şi al artistului în societate. Campania va aduce un subiect înalt cultural pe agenda opiniei publice, iar Brâncuşi şi opera lui vor fi subiect de dezbatere publică, ceea ce este atât de necesar în societatea de astăzi. Va fi pus în lumină, pe agenda publică, un subiect de natură culturală, simbolică şi identitară. Asumarea responsabilităţii acestei campanii este un act de curaj în guvernanţă. Este o campanie care asumă o serie de riscuri şi de responsabilităţi simbolice", afirmă Corina Şuteu, ministrul Culturii, citată în comunicat.
Opera marelui sculptor va putea fi admirată în perioada 16 iunie - 8 iulie, de luni până vineri, între orele 10,00 - 18,00, iar din 11 iulie "Cuminţenia pământului" va putea fi văzută conform programului normal de vizitare a muzeului, publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României.
"Este un fapt firesc să găzduim în Muzeul Băncii Naţionale, în perioada campaniei de subscripţie naţională, această operă a lui Brâncuşi pe care o percepem ca parte a Tezaurului României. Acest spaţiu, încărcat nu numai cu istorie, dar şi cu valori culturale inestimabile este, într-adevăr, locul cel mai potrivit pentru 'Cuminţenia pământului'. Îi aşteptăm pe toţi iubitorii de artă şi de istorie să profite de această ocazie unică şi să-i aducă, astfel, un omagiu marelui nostru sculptor", a declarat Olga Voinea, şef serviciu la Muzeul Băncii Naţionale a României, conform comunicatului.
Mihai Tecău, preşedinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group, a precizat că ataşamentul faţă de valorile româneşti, corelat cu capacitatea de asigurări personalizate (...) i-au determinat să se implice în campania pentru "Cuminţenia pământului" şi să susţină costurile pentru asigurarea operei. "Evaluarea şi asigurarea unei astfel de lucrări de artă reprezintă o operaţiune complexă, nu se întâmplă în fiecare zi să îl asiguri pe Brâncuşi şi o facem cu emoţie şi responsabilitate", a spus Tecău.
Achiziţia "Cuminţeniei pământului" se poate face printr-un efort conjugat al statului român şi al cetăţenilor: suma de cinci milioane de euro a fost alocată deja de Guvern şi e nevoie ca şase milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi cele juridice până, cel târziu, pe 30 septembrie 2016.
Printre personalităţile care şi-au arătat deja sprijinul pentru campania de subscripţie publică se numără Doina Lemny, Mircea Cărtărescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor Giurgiu, François Saint-Paul (ambasadorul Franţei la Bucureşti), Oana Manea, Alexandru Dedu. De asemenea, în spotul publicitar îşi declară susţinerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Pleşu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Păcurariu, Dragoş Bucurenci, părintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv şi Virgil Stănescu.