Cupa Mondială 2014 şi tehnologia: cum funcţionează sistemul care va spune instant dacă a fost gol sau nu

| 11 iun, 2014

Cele 12 stadioane de la Cupa Mondială din Brazilia vor fi echipate cu tehnologia video Goal-Control 4-D, care trebuie să arate în timp real dacă un balon a trecut sau nu linia porţii.

Sistemul, conceput de firma germană GoalControl GmbH, funcţionează cu 14 camere de mareviteză, şapte pentru fiecare din cele două porţi. O cameră este plasată în spatele porţii. Patru camere se pun câte două, faţă în faţă, la nivelul liniei mediane a terenului unei echipe şi la jumătatea distanţei dintre poartă şi mediană şi celelate două în spatele liniei porţii.

Potrivit FIFA, "poziţia balonului este continuu şi automat înregistrată în trei dimensiuni, încă de când ajunge în apropierea liniei porţii".

"Dacă balonul trece complet linia porţii, unitatea centrală de analiză a datelor trimite în mai puţin de o secundă un semnal vizual către ceasul-receptor al arbitrului. Arbitrul are ultimul cuvânt dacă validează sau nu golul", a precizat FIFA. Acest semnat vizual este consolidat de o vibraţie.

Pentru FIFA şi realizatorul sistemului, acest termen foarte rapid de transmitere a informaţiei urmează să permită ca jocul să nu fie oprit sau perturbat.

Sistemul este conceput să funcţioneze fără vreun tehnician, iar arbitrii vor fi singurii care vor primi semnalul.

El a fost testat la Campionatul Mondial al cluburilor din 2012 şi 2013, dar şi la Cupa Confederaţiilor din 2013, din Brazilia. De la această dată, sistemul a fost instalat şi testat în cele 12 stadioane braziliene care vor găzdui meciuri de la Cupa Mondială.

UEFA, în schimb, foloseşte arbitrajul în cinci la toate competiţiile europene pentru cluburi şi naţionale.

Tehnologia dezvoltată de GoalControl a fost preferată în aprilie 2013 în faţa Cairos GLT System, GoalRef şi Hawk-Eye. Aceasta din urmă a fost aleasă în schimb de Premier League, care a folosit-o din sezonul trecut.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ