Curtea de Apel cere SECHESTRU TOTAL pe averea lui Sorin Oprescu. Ce s-a găsit acasă la primar
Curtea de Apel Bucureşti a recomandat DNA să instituie sechestru total pe averea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, până la verificarea tuturor firmelor în care acesta ar putea fi implicat şi a conturilor acestuia, pentru a se stabili dacă acestea au fost folosite ca paravan pentru spălarea banilor proveniţi din mită.
Curtea de Apel București cere procurorilor DNA să verifice și clinicile medicale private în care Sorin Oprescu a avut sau are calitatea de acționar, motivând că acestea ar putea fi folosite ca paravan pentru spălarea banilor proveniți din mită.
În motivarea hotărârii prin care se menţine măsura arestului preventiv împotriva lui Sorin Oprescu se arată că instanţa recomandă luarea de măsuri pentru indisponibilizarea bunurilor primarului general, "inclusiv asupra activelor și părților sociale ale societăților Medical PRESTIGE SRL, Anais Center, Academica, stabilirea beneficiarilor reali ai acestor societăți, precum și a celorlalte persoane implicate în circuitul infracțional".
Motivul solicitării judecătorilor este acela că Oprescu nu ar fi reuşit să-i convingă că nu ar fi familiarizat cu "tehnici de disimulare a banilor provenind din derularea unor afaceri din fondurile publice".
Instanţa a considerat neconvingătoare declaraţia lui Sorin Oprescu privind faptulc ă nu ar cunoaşte cine controlează un off-shore din Cipru, Laramed, care apare ca acţionar majoritar, cu 70% din acţiuni, în companiile medicale deţinute de fiul său, Mircea Oprescu, "deși a fost acționar în această societate alături de fratele sau, mama asociatului Galea, în vârstă de 69 de ani, și de fiul său, care nu l-au informat cine este în spatele noului acționar înființat în off-shore-ul cipriot, în profida relațiilor de rudenie și de prietenie pe care se întemeia afacerea de familie din care inculpatul pretinde că nu a obținut dividende sau alte venituri".
Judecătorii mai arată și că, pe de o parte Sorin Oprescu a declarat că și-a cesionat părțile sociale de la clinicile medicale, dar pe de altă parte că nu știe cui, nu deține documente în acest sens și nu există dovezi că ar fi încasat sumele de bani aferente acțiunilor. Magistrații menționează și că există numeroase contradicții în acest sens între declarațiile de avere și interese depuse de Sorin Oprescu și ceea ce a susținut în fața magistraților.
"Pentru buna desfasurare a procesului penal, este necesar ca anchetatorii să efectueze și analiza fluxurile financiare, în vederea identificării, localizării și indisponibilizării produsului altor posibile infracțiuni săvârșite de inculpat. Doar dacă nu există conturi corespondente ale filialelor băncilor off-shore în România, unde s-ar putea păstra în cea mai rafinată discreție produsul infracțiunii, pe calea unei comisii rogatorii se va solicita identificarea și indisponibilizarea bunurilor aflate în paradisurile fiscale, în vederea garantării confiscării speciale. Altfel spus, este necesară enumerarea tuturor elementelor de fapt care să permită judecătorului să stabilească intenția făptuitorului: fie utilizarea acestor societăți pentru mascarea investitorului, stăpânului afacerii, fie pentru căpușarea unor societăți de stat prin simularea unor afaceri sub paravanul cărora se translatează bunurile provenite din infracțiuni", se mai arată în motivarea hotărârii privind menţinerea arestului preventiv în cadrul lui Sorin Oprescu.