Curtea de Conturi, despre reamenajarea parcului Drumul Taberei

| 13 ian, 23:28

Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei, cea mai mare investiție realizată în București pentru amenajarea unui parc și singura finanțată din fonduri europene, este un exemplu de fundamentare nejudicioasă a cheltuielilor pentru amenajare spații verzi, deoarece, nu numai că nu a fost amenajat un spațiu verde nou sau unul degradat, ci au fost distruse în totalitate și investițiile anterioare de peste trei milioane lei, conform unui raport de audit realizat de Curtea de Conturi.

'Decizia Sectorului 6 al Municipiului București de a face o nouă investiție în Parcul Drumul Taberei prin distrugerea totală a amenajărilor și dotărilor existente nu a respectat principiile economicității și eficienței în condițiile în care prin aceste lucrări nu a fost amenajat un spațiu verde nou sau unul degradat, investițiile anterioare de peste 3.000 mii lei fiind distruse în totalitate. Din auditul efectuat a rezultat faptul că în cazul parcului Drumul Taberei lucrările de amenajare a terenului nu au avut ca rezultat creșterea suprafețelor verzi sau regenerarea vegetației în spațiile verzi degradate în conformitate cu cerințele Uniunii Europene', se menționează în raport.Astfel, conform documentului, Sectorul 6 nu a făcut o analiză judicioasă în ce privește decizia de a face o investiție în Parcul Drumul Taberei pe același amplasament, prin distrugerea totală a amenajărilor și dotărilor existente și lipsirea locuitorilor de beneficiul celui mai mare parc al Sectorului pentru o perioadă de minim 2 ani, în loc să reabiliteze alte spații verzi degradate sau să identifice alte amplasamente pentru un parc, cu atât mai mult cu cât în acest Sector indicele de spațiu verde per capita, calculat în baza Cadastrului verde, este de 16,76 mp/locuitor, sub media Capitalei.

De asemenea, s-a luat decizia înlocuirii unei vegetații abundente dezvoltată într-o perioadă lungă de timp, care a necesitat investiții și cheltuieli anuale însemnate, cu un parc tematic cu vegetație redusă, fapt discutabil din punct de vedere al protejării și îmbunătățirii condițiilor de mediu și care va genera creșterea cheltuielilor bugetare pentru întreținerea acestuia în perioada următoare.

Documentația și indicatorii tehnico-economici pentru 'Modernizarea arhitecturală și peisagistică a Parcului Drumul Taberei' s-au aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 6 din 25 februarie 2010. În aceeași zi, s-a aprobat prin hotărâre cofinanțarea proiectelor de 'Modernizare arhitecturală și peisagistică a parcului Drumul Taberei' și 'Achiziționarea și instalarea sistemului de supraveghere pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în Parcul Drumul Taberei'.

Conform contractului de finanțare, în valoare de 75,188 milioane lei, din care contribuție nerambursabilă în sumă de 59,544 milioane lei, încheiat de Primăria Sectorului 6, în Parcul Drumul Taberei au fost începute lucrări de modernizare arhitecturală și peisagistică a parcului conform contractului de execuție, lucrări în valoare de 63,566 milioane lei.

În scopul efectuării investiției, în anul 2011, ADPDU Sector 6 a predat în administrare parcul Drumul Taberei către Direcția de Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 6, ca titular al investiției.

Din procesul verbal privind predarea parcului de agrement 'Drumul Taberei', din administrarea ADPDU Sectorul 6 la Direcția de Investiții din Primăria Sectorului 6 rezultă că pe acest amplasament au fost realizate în perioada anterioară investiții 
importante concretizate în principal în: locuri de joacă pentru copii, zone de agrement, spații verzi amenajate integral cu gazon și material dendofloricol, rețele de alimentare cu apă pentru irigarea spațiilor verzi și alte elemente de mobilier urban.

În evidența contabilă a ADPDU Sectorul 6, parcul 'Drumul Taberei' figura la data de 31 decembrie 2014 cu un patrimoniu în valoare totală de 3,392 milioane lei. În anul 2012, Primăria Sectorului 6 a predat amplasamentul Parc Drumul Taberei Sector 6 către firma care urma să realizeze lucrările contactate. Predarea amplasamentului s-a făcut 'în vederea începerii lucrărilor de modernizare arhitecturală și peisagistică, achiziționarea și instalarea sistemului de supraveghere video pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în Drumul Taberei'.

În condițiile menționate, Direcția de Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 6 a efectuat, începând cu anul 2013, lucrări de modernizare arhitecturală și peisagistică în cadrul parcului de agrement 'Drumul Taberei'. Din audit a rezultat că, în prezent, 
nu se cunoaște cu certitudine situația dotărilor anterioare din componența parcului 'Drumul Taberei', din situația prezentată de conducerea entității rezultând că elementele patrimoniale au fost parțial casate (fără a fi în totalitate dezmembrate), deteriorate, transferate la alte secții în vederea remontării sau existente în depozitele secțiilor 'Semnalizare rutieră' și 'Dotări'.

'Începând cu anul 2013, în cadrul ADPDU Sectorul 6 nu s-au luat măsuri de clarificare a situației patrimoniale a parcului 'Drumul Taberei' în condițiile în care, conform art. 23 al 4) lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare, directorul 
general răspunde de: 'integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituției pe care o conduce', existând o slabă preocupare din partea managementului în gospodărirea patrimoniului și asigurarea integrității acestuia. Deși evidențiate scriptic în contabilitate, dotările din parcul 'Drumul Taberei', nu au fost cuprinse în operațiunea de inventariere pentru anul 2014, comisiile de inventariere, atât centrală, cât și subcomisia 8, Drumul Taberei 2, din cadrul ADPDU Sectorul 6 nefăcând nicio mențiune în acest sens', se menționează în raportul Curții de Conturi.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, norma de spațiu verde pentru un locuitor trebuie să fie de 50 mp. La nivelul Uniunii Europene, unde mediul urban reprezintă habitatul pentru circa 75% din populație, standardele în ceea ce privește spațiile verzi sunt de minimum 26 mp/locuitor.

La Viena acesta este de 120 mp/locuitor, Helsinki — 100 mp/locuitor, Sofia 49 mp/locuitor, Roma 45 mp/locuitor, Berlin 38 mp/locuitor, Londra 27 mp/locuitor, în timp ce la București de 23 mp/locuitor.

'Se observă că indicele de spațiu verde per capita din București, de 23 mp, este cel mai mic, fiind foarte aproape de cel din Londra, dar de aproape 6 ori mai mic decât cel din Viena, și sub norma europeană de 26 mp per capita', se precizează în raport.

Indicele de 23 mp/per capita a fost comunicat de UATMB în urma finalizării Cadastrului verde al Municipiului București — Registrul spațiilor verzi (datele conțin și suprafețele spațiului verde aferent domeniului privat) la finele anului 2012.

Astfel, urmare a nerealizării indicatorilor de mediu conform standardelor europene, România riscă eventuale sancțiuni din partea Uniunii Europene.

În anul 2010, România a fost avertizată de Uniunea Europeană că urmează să se inițieze procedura de infringement datorită neluării măsurilor necesare pentru transpunerea în legislația națională a acquis-ului comunitar, dar și datorită depășirilor înregistrate la poluanții din aer, respectiv neducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor din Programul Integrat de Gestionare a Calității Aerului pentru Municipiul București.București.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ