Curtea de Conturi: Paul de România a primit în mod fraudulos 47 de ha din Pădurea Snagov

| 27 noi, 2014

Prințul Paul al României a intrat în mod fraudulos în posesia a 47 de hectare din Pădurea Snagov, domeniu public al Municipiului Bucureşti, care nu a fost niciodată în proprietatea Casei Regale, arată un raport al Curții de Conturi din 2012, citat de Adevărul.

Paul al României (numele din buletin - Paul Lambrino) este cercetat în dosarul în care Viorel Hrebenciuc şi fiul său Andrei sunt învinuiţi pentru implicare în retrocedarea ilegală a 90.000 de hectare de pădure, din Suceava. 

Mai exact, procurorii anticorupţie spun că există dovezi că prinţul şi soţia sa ar fi încercat să obţină ilegal reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare situat pe raza oraşului Broşteni, judeţul Suceava.

Nepotul ilegitim al lui Carol al II-lea este suspectat că ar sta în spatele jafului asupra Pădurii Snagov, iar Curtea de Conturi a descoperit ilegalităţile în 2012. Mai mult, auditorii au şi trimis un raport Parlamentului României, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor cu privire la modul în care Paul a primit peste 46 de hectare de pădure. Sesizarea a rămas însă fără răspuns.

„În februarie 2002, prinţul Paul a solicitat Romsilva restituirea suprafeţei de 46,78 hectare din Pădurea „Fundul Sacului“. Cererea a fost respinsă, dar Paul nu a dezarmat. Un an mai târziu, în 2003, el a dat în judecată Primăria Snagov, pentru ca instanţa să o oblige la restituirea terenului.  La acea dată, prinţul nici măcar nu avea calitatea legală de moştenitor, deoarece tatăl său, Mircea Grigore Carol Lambrino, trăia, şi numai acesta din urmă putea cere reconstituirea dreptului de proprietate”, scrie adevărul.ro.

În 2005, după modificarea legii, Paul Lambrino a solicitat să i se restituie şi restul suprafeţei de 36,78 hectare din Pădurea Snagov, iar în iulie 2006, Comisia Judeţeană Ilfov i-a validat cererea. Singurul membru al comisiei care s-a opus retrocedării a fost reprezentantul Romsilva.

În 2004, prinţul Paul a început să vândă din pădurea primită. O parte din aceasta a ajuns chiar la controversatul om de afaceri Remus Truică, şeful cancelariei premierului Adrian Năstase la acea vreme.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ