Curtea Supremă începe judecarea apelului în dosarul în care Ludovic Orban e acuzat de folosire a influenței

| 11 sep, 14:01

Președintele PNL, Ludovic Orban, este așteptat, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde judecătorii urmează să ia în discuție primul termen al apelului în dosarul în care acesta este acuzat de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Pe 31 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea lui Ludovic Orban, acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016.

Decizia nu a fost definitivă, fiind atacată cu apel.

Hotărârea de achitare a fost luată în majoritate, cu două voturi pentru și unul împotrivă. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcția de primar al municipiului București.

Procurorii susțin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruți în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV".

"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puțin că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândești dacă poți sau îmi dai un șut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA.

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat și că dorește "să aibă canale deschise" pe anumite posturi de televiziune, au susținut procurorii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ