Cutremur de 3,5 grade pe Richter în judeţul Vrancea, luni dimineaţă
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineaţă, la ora locală 6,26, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 129 kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Focşani (29 km), Mărăşeşti (36 km), Râmnicu Sărat (43 km), Tecuci (49 km) şi Adjud (50 km).
În acest an, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter şi s-a înregistrat în data de 7 ianuarie, în judeţul Buzău.
Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti.