Cutremur de 5,3 grade pe Richter
Autorităţile islandeze au înregistrat duminică cel mai puternic cutremur de până acum la vulcanul Bardarbunga, din sud-estul ţării, unde activitatea seismică s-a înteţit în urmă cu o săptămână, şi au menţinut codul roşu pentru aviaţie, informează DPA.
Cutremurul, cu magnitudinea de 5,3, a fost cel mai puternic din ultima săptămână, fiind de altfel şi cel mai puternic seism înregistrat la Bardarbunga din 1996 şi până în prezent, a declarat pentru agenţia citată geofizicianul Gunnar Gudmundsson, de la Oficiul Islandez de Meteorologie.
Spaţiul aerian în jurul vulcanului, situat sub cel mai mare gheţar din Islanda, Vatnajökull, a rămas închis. Codul roşu de alertă - emis sâmbătă - înseamnă că erupţia este iminentă sau în curs de desfăşurare şi că este posibilă trimiterea în atmosferă a unor 'cantităţi importante de cenuşă'.
Sute de cutremure s-au înregistrat în zonă în ultima săptămână. Gudmundsson a declarat că cercetătorii care monitorizează zona nu sunt siguri dacă va avea loc o erupţie sau dacă magma va ieşi la suprafaţă, în cazul unei erupţii. Un zbor de supraveghere efectuat sâmbătă deasupra gheţarului nu a relevat niciun semn de activitate la suprafaţa gheţarului, a anunţat Oficiul Islandez de Meteorologie.
Aeroporturile au rămas deschise. Totuşi, autorităţile au ordonat evacuarea zonelor aflate la nord de gheţarul Vatnajökull de teama că o erupţie ar putea topi părţi din gheţar, provocând inundaţii grave. În afară de inundaţii, cenuşa produsă de o eventuală erupţie a vulcanului Bardarbunga ar putea afecta traficul aerian pe mari arii din Europa, în funcţie de direcţia vântului şi de condiţiile atmosferice. În 2010, erupţia unui vulcan situat sub gheţarul Eyjafjallajokull a afectat traficul aerian timp de câteva săptămâni la rând. Şi turismul în Islanda, care are circa 30 de vulcani activi, a fost afectat.
Autorităţile pentru apărarea civilă şi poliţia urmează să evalueze duminică starea de urgenţă. Sâmbătă, circa 200 de turişti au fost evacuaţi din două zone aflate la nord de gheţar, iar locuitorii a trei comunităţi din regiune au fost sfătuiţi să urmărească ştirile şi să-şi ţină telefoanele mobile deschise în permanenţă. Drumurile care duc către gheţar au fost închise, iar drumeţiile în zonă sunt interzise.