Dacia are cea mai mare creştere a vânzărilor pe piaţa franceză în primele cinci luni

| 03 iun, 2013

Vânzările de autoturisme Dacia în Franţa au înregistrat o creştere de 18,1% în primele cinci luni ale acestui an, aceasta fiind cea mai mare creştere procentuală înregistrată de un constructor auto pe piaţa franceză, arată datele publicate luni de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), transmite AFP.

Un număr de 37.179 de autoturisme Dacia au fost vândute pe piaţa franceză în perioada ianuarie-mai 2013, faţă de 31.473 de unităţi în perioada similară a anului trecut. În luna mai 2013 comparativ cu luna mai 2012 creşterea vânzărilor Dacia a fost de doar 0,4%.

În total, înmatriculările de autoturisme noi în Franţa au înregistrat luna trecută o cădere de 10,3% până la 148.554 de unităţi. În timp ce vânzările PSA, cel mai mare constructor auto francez, au scăzut cu 8,2% până la 45.244 de unităţi, vânzările grupului Renault au scăzut cu 16,5% până la 30.837 unităţi.

Pe segmentul vehiculelor comerciale uşoare, vânzările Dacia pe piaţa din Franţa au scăzut cu 34,1% în luna mai, până la 282 unităţi, şi cu 29,7% în primele cinci luni, până la 1.502 unităţi. Pe ansamblu, piaţa franceză a vehiculelor comerciale uşoare a înregistrat în luna mai o scădere de 11,2% până la 28.298 unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ