Dacia dezvăluie primele imagini cu versiunea restilizată a SUV-ului Duster

| 28 aug, 2013

Dacia a dezvăluit în avanpremiera imagini cu versiunea restilizată a SUV-ului Duster, ce va fi prezentat pe 9 septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt.

Faceliftul vizează în primul rând partea frontală care vine cu nouă grilă cu bandouri cromate, încadrată de noile faruri care dispun de ceastă dată de lumini de zi, cel mai probabil cu LED-uri, conform Ziarului Financiar. Noile bare de pavilion longitudinale, care poartă inscripţia Duster, accentuează caracterul de SUV al autovehiculului, iar noile jante de aluminiu 16’’ cu aspect „dark metal” alături de pneurile “Mud and Snow” dau un plus de dinamism.

În partea din spate, blocurile optice noi reiau linia stilistică a părţii frontale, în special prin prezenţa elementelor cromate. Ornamentul de eşapament cromat, precum şi noua inscripţie « 4WD », completează evoluţiile de design exterior şi reafirmă personalitatea puternică a noului Duster.

Detalii tehnice cu privire la noul Duster vor fi cel mai probabil prezentate la Frankfurt. Este posibil ca noul model să dispună şi de noul motor de 0,9 litri turbo pe benzină de 90 CP şi poate chiar de un motor mai mare, cum este cel pe benzină de 2,0 litri care se vinde în Rusia.

Lista dotărilor noului Duster va include acum, cel mai probabil, senzori de parcare, cum are şi noul Logan şi care sunt pe modelul prezentat în primele imagini, sistem de navigaţie, tempomat şi planşă de bord preluată de la Logan şi Sandero, toate aceste echipamente fiind deja prezente pe Logan-ul cu volan pe dreapta comercializat pe piaţa din Marea Britanie.

Duster este în prezent cel de-al doilea model în funcţie de producţia uzinei de la Mioveni, după noul Sandero.

 

Tag-uri: dacia duster
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ