Dacian Cioloș a anunțat adoptarea a trei noi măsuri de combatere a sărăciei
Premierul Dacian Cioloș a anunțat la începutul ședinței săptămânale de Guvern adoptarea a trei măsuri dintr-un pachet mai mare menit să combată sărăcia din România. Un prim act normativ stabilește normele de aplicare a măsurii prin care copiii care, din diverse motive, nu au identitate să poată primi un Cod Numeric Personal și un act de identitate.
A doua măsură este punerea în aplicare a unui proiect-pilot prin care elevii ar urma să primească o masă caldă la școală, iar al treilea act normativ vizează constituirea la nivelul comunităților rurale de centre de asistență medicală.
”Astăzi o să avem un proiect de Hotărâre de Guvern prin care stabilim cadrul normativ pentru a acorda identitate copiilor care, din diverse motive, nu pot să primească un CNP sau un act de identitate la naștere. În astfel de situații persoanele în cauză rămân în afara posibilității de a beneficia de anumite instrumente de susținere socială și de acces la educație și sănătate. Venim acum cu normele de aplicare pentru a stabili modul în care acești copii pot primi un act de identitate și un CNP.
Un alt proiect pe care-l adoptăm astăzi vizează susținerea accesului copiilor la educație în perioada școlară și preșcolară. Pentru a încuraja această prezență, venim cu un program-pilot de acordare a unei mese calde sau a unui produs alimentar în fiecare zi, la școală. Am ales câteva unități din diverse zone geografice și medii sociale pentru a vedea în ce fel putem face eficient acest program. Dacă acest proiect confirmă, va fi lărgit la nivelul întregii țări. Guvernul vine și cu un sprijin financiar, dar fără implicarea autorităților locale, a unităților de învățământ și a conducerii acestora, programul nu poate reuși pentru că trebuie amenajat și un minim de infrastructură.
Al treilea proiect de act normativ prevede constituirea la nivelul comunităților locale, mai ales în rural, de centre de asistență medicală integrată, care să ofere mai ales comunităților vulnerabile cu acces dificil la sistemul sanitar normal o asistență și o îndrumare”, a explicat premierul Dacian Cioloș.