Dacian Cioloș: Am cerut ministrului Educației o analiză în cazul Tobă
Premierul Dacian Cioloș a declarat joi seară că i-a cerut ministrului Educației să prezinte cât mai repede o analiză referitoare la acuzațiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, arătând că nu poate să judece un om înainte de a avea elementele obiective, dar că peste criteriile de integritate nu poate să treacă nici prim-ministrul.
"Nu știu detalii, știu ce mi-a spus dânsul, știu opinia și poziția dânsului. Am cerut și domnului ministru al Educației, Adrian Curaj, să vină cu o analiză cât mai repede în urma consultării Comisiei de Etică, care are această responsabilitate, și vreau să am o claritate cât mai obiectivă, nu să mă bazez pe ce îmi spune unul sau altul înainte de a-mi exprima un punct de vedere în calitate de prim-ministru. Un lucru este foarte clar: criteriul de integritate rămâne un criteriu esențial și prioritar peste care nu o să treacă nici prim-ministrul. Mi-am asumat integritatea și va rămâne acest obiectiv un obiectiv prioritar, dar nu pot să judec un om până când nu am elementele obiective. Domnul Tobă are versiunea dânsului și nu vreau să văd în ce măsură aceste lucruri se confirmă sau se infirmă", a precizat Cioloș la Realitatea Tv.
Citeşte şi: Teza de de doctorat a ministrului PETRE TOBĂ ar putea fi un plagiat. Ministrul de Interne a respins acuzațiile
Potrivit unei anchete a Press One preluate de presa centrală, ministrul Afacerilor Interne, Petre Toba, este suspectat că ar fi plagiat peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei sale de doctorat.
Ministrul de Interne, Petre Tobă, a solicitat, joi, analizarea lucrării sale de doctorat, a declarat pentru AGERPRES președintele Autorității Naționale de Cercetare Științifică, Tudor Prisăcaru.
"Astăzi, după prânz, am primit din partea domnului ministru Tobă o solicitare de analiză a acestei lucrări", a spus Prisăcaru.
Potrivit acestuia, ședința Consiliului Naționale de Etică ar putea să se reunească mai devreme de data de 11 decembrie, când era programată următoarea ședință.