Dacian Cioloş: ”Din nou PSD dă ţepe românilor prin felul în care a fost construit bugetul pentru anul 2022!”
Dacian Cioloş a declarat că „PSD dă din nou ţepe românilor prin felul în care a construit bugetul pe 2022”' şi a adăugat că acest buget nu respectă promisiunile PSD şi PNL referitoare la majorarea salariilor şi a pensiilor cu 40% şi la alocarea a minim 7% din PIB pentru investiţii.
Liderul USR a mai precizat că a identificat câteva riscuri în buget, iar veniturile sunt supraestimate şi realizarea reformelor prevăzute în PNRR este pusă sub semnul întrebării.
„Legat de buget, la o primă analiză, constatăm că din nou PSD dă ţepe românilor prin felul în care a fost construit acest buget, pentru că nici măcar legile pe care le-au adoptat când erau la putere şi când aveau o majoritate şi nici promisiunile electorale pe care le-au transformat în legi nici măcar pe acelea nu le pot pune în aplicare atunci când sunt obligaţi să facă un buget realist. Este pentru prima dată când în ultimii ani PSD ajunge la guvernare într-o situaţie de criză, când trebuie să ţină cont de anumite realităţi şi aţi văzut cum prorogă pe bandă rulantă o serie de promisiuni electorale care s-au transformat în legi şi care sunt inaplicabile pentru că, la momentul respectiv, obiectivul a fost doar de a promite şi de a câştiga voturi şi nu s-au gândit la cum pot fi puse în aplicare”, a afirmat Dacian Cioloş luni la Parlament.
Acesta a mai spus că salariile sunt îngheţate, cu toate că s-au promis creşteri salariale majore, adăugând că a fost promisă majorarea pensiilor cu 40%, cu toate că PSD ştia foarte bine că nu se putea realiza.
„Au minţit oamenii şi iată astăzi vedem creşteri ale pensiilor cu 10%, indemnizaţiile de vacanţă amânate, cupoane sociale amânate, tichete cadou şi tichete culturale amânate şi multe alte promisiuni ale PSD care sunt amânate pentru că nu sunt aplicabile. Deci asta aviz amatorilor care încă mai cred astfel de minciuni când suntem în campanie electorală sau când PSD vine cu astfel de promisiuni şi spune că e partid social-democrat şi că vine cu politici sociale. Sunt politici sociale pe hârtie, pentru că dacă nu suntem realişti nu ţinem cont de realitatea economică a ţării şi nu ţinem cont de nevoia de investiţii, nu se pot aplica”, a completat Cioloş, potrivit News.ro.
El a susţinut că nici PNL nu-şi ţine promisiunea de a avea un minim de 7% din PIB investiţii pentru anul viitor.
„Deci iată că, chiar şi acum, în buza începerii guvernării, au făcut promisiuni şi unii şi alţii, când au negociat programul de guvernare pe care, loviţi de realitatea bugetară, nu le pot ţine. Un alt risc este nerealizarea reformelor prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru că fără acele reforme nu vor veni nici banii care au fost prinşi acum în buget şi am văzut cât se codesc cei de la guvernare, şi mai ales PSD, la a aplica reformele care au fost în negociate de Guvernul PNL-USR-UDMR. Am mai constatat că un domeniu cheie, dincolo de Sănătate, care este importantă, din punctul nostru de vedere Educaţia, indiferent de cine ar fi la guvernare trebuie să fie acum în centrul atenţiei. Avem şi România educată care a fost ridicată la rangul de prioritate prezidenţială şi cu toate astea bugetul pentru educaţie e în continuare foarte slab. Nu s-au găsit bani pentru educaţie, chiar dacă am văzut că s-au găsit bani pentru creşterea bugetului Administraţiei prezidenţiale cu 20%”, a explicat liderul USR.
Acesta a mai precizat că USR va avea amendamente la proiectul de buget pentru anul 2022.
Tag-uri:
Dacian Ciolo
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x