Dacian Cioloş a sesizat Parchetele în legătură cu dezinfectanţii din spitale

| 20 mai, 16:23

Dacian Cioloş a sesizat deja Parchetele în legătură cu situaţia dezinfectanţilor şi în general a achiziţiilor din spitale. El a făcut anunţul vineri, după ce i-a predat mandatul de ministru al Sănătăţii lui Vlad Voiculescu.

"În două sătămâni imi vor prezenta primele concluzii (ale controalelor în spitale - n.r.), cat nu sunt finalizate controalele nu va pot da elemente, tot ce gasim nu doar ca trimitem la parchet sau DNA, au fost trimise deja unele sa nu pierdem timpul", a declarat Dacian Cioloş.

Dacian Cioloș a participat, vineri, la prima întâlnire de lucru la Ministerul Sănătății cu noul ministru, Vlad Voiculescu, prim-ministrul precizând că îi va acorda acestuia tot sprijinul pentru a pune bazele unei reforme reale în domeniu.

"Prima întâlnire de lucru la Ministerul Sănătății cu noul ministru, Vlad Voiculescu. L-am propus pentru conducerea ministerului pe Vlad Voiculescu după ce am cântărit îndelung între a alege un om din sistem sau un om din afara sistemului, care să cunoască domeniul, dar care să vină cu credibilitatea unei viziuni echidistante, cu idei de reformă și de evoluție în sistem. Vlad este un economist cu experiență de management în zona financiar-bancară, dar care, timp de câțiva ani, a avut ocazia să cunoască bine sistemul medical din România, pentru că a fost implicat în domeniu, din partea societății civile și a lucrat într-un mod foarte structurat și profesionist în relație directă cu medici din România", a scris Dacian Cioloș, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Premierul a mai spus că, dată fiind situația în momentul de față și așteptările din partea societății, a decis să își asume un risc și să îl propună pe Vlad Voiculescu în funcția de ministru al Sănătății.

"Dată fiind situația în momentul de față, așteptările foarte mari din partea societății, tensiunile care există și în sistemul medical, pentru că pentru foarte mulți medici onești e foarte greu să accepte și să integreze critici generalizate vizavi de sistem, am decis să-mi asum un risc și să vin cu această propunere. Mandatul său începe astăzi și vreau să subliniez că îi voi acorda în continuare tot sprijinul pentru a pune bazele unei reforme reale în acest domeniu", mai afirmă Dacian Cioloș.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 mai, 18:24
sorin
COLABORARE
Nou !!!Oferta Speciala~ Munca part time! Poti sa faci bani frumosi, legal, cu plata SIGURA pt. munca ta, primesti afacerea la cheie cu metoda de lucru pas cu pas, impreuna cu dovezile de castig. Nu vinzi, nu convingi oameni, nu iesi din casa! Trimite subiect -detalii -la email: [email protected]
https://www.facebook.com/Colaborare-part-time-1530050700627504/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ