Dan Diaconescu, după ce a reuşit să voteze: Am votat împotriva sărăciei şi pentru o schimbare totală a țării
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul PP-DD, Dan Diaconescu, a declarat duminică, la ieșirea de la secția de votare, că a votat pentru o schimbare totală a țării, din vârf până la mătură.
"Am votat pentru o schimbare totală a țării, din vârf până la mătură. Eu am votat împotriva sărăciei. Sper ca măcar odată în 20 de ani românii să nu mai voteze pentru sărăcie", a spus Diaconescu, care a votat la o secție din orașul Voluntari.
El a explicat că înțelege că românii votează pentru sărăcie "atunci când votează aceleași partide, aceiași conducători".
" Și, din păcate, asta au făcut toți, cei mai mulți dintre românii noștri de 25 de ani încoace. Eu vreau ei să voteze pentru prosperitate, adică să voteze cu altceva, cu altcineva decât au votat până acum Asta este speranța mea și în felul acesta eu cred că se va produce ceea ce noi românii numim revoluție. Sigur, nu o revoluție ca în Decembrie 1989 cu arme și cu pistoale, nici măcar una ca în 1907 cu furci și cu topoare, ci o revoluție cu o ștampilucă mică. Am văzut ce firavă e ștampila la aceste alegeri, dar, dacă o pui unde trebuie, poți să schimbi viața în bine", a mai spus candidatul PP-DD.
Candidatul PP-DD la alegerile prezidențiale, Dan Diaconescu, nu a reușit să voteze duminică la una dintre secțiile de la Liceul "Jean Monnet", deoarece adresa sa din buletin este în alt cartier.
Dan Diaconescu a explicat că domiciliul stabil îl are în cartierul Militari iar la ultimele alegeri a votat acolo unde a candidat și a susținut că, duminică, fiind candidat, avea voie să voteze oriunde.