Dan Şova: Toate problemele de mediu în cazul Roşia Montană sunt rezolvate
Ministul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, a spus în cadrul unei emisiuni televizate de la România TV că sprijină proiectul de la Roşia Montană.
Ministrul a precizat că "Dacă votul este liber, eu personal votez da în Parlamentul României pentru exploatare. Ca să ajungem acolo, mă bucur că liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au întors la acest proiect şi că putem vorbi cu cărţile pe masă. Vom prezenta cu obiectivitate toată realitatea, când spun că sunt pentru acest proiect spun că, toate problemele de mediu sunt rezolvate, dar şi cele de patrimoniu". Acesta a asigurat că toate problemele de beneficii ale statului român sunt rezolvate şi că "nu discut în termeni dacă nu adoptăm legea".
Întrebat dacă este influenţat în vreun fel de faptul că se vehiculează despre cei de la Roşia Montană că sunt plătiţi pentru protestele lor de Roşia Monană Gold Corporation în timp ce, protestatarii de la Universitate (n.r. Piaţa Universităţii, Bucureşti) de George Soros, ministrul a explicat că "este greu să fii obiectiv, cei de la Roşia Montană vorbesc despre locuri de muncă în timp ce protestatarii de la Universitate vorbesc despre patrimoniu. Însă nu trebuie să uităm că RMGC garantează că vor fi peste 900 de locuri de muncă.
Dacă proiectul nu va fi pus în aplicare, România va plăti o despăgubire "de 550 milioane de dolari, bani pe care i-au investit cei de la RMGC deja la noi în ţară dar şi sumele pe care compania ar fi urmat să le câştige de pe urma exploatării", a conchis ministul Dan Şova.