Dan Suciu, după întâlnirea cu sindicatele: Premierul nu exclude o majorare a salariului minim pe economie
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, vineri, după întâlnirea cu sindicatele, că premierul Dacian Cioloș nu exclude o majorare a salariului minim pe economie, dar acest lucru poate fi făcut doar în funcție de rezultatele unei analize proprii pe care o va face Executivul.
"Premierul nu exclude o majorare a salariului. Este o chestiune de interes național. Va urma o analiză riguroasă, pe date și pe elementele de relevanță în luarea acestei decizii, în scurt timp, într-un fel sau altul. (...) Ceea ce nu dorește Guvernul României este să ia aceste decizii sub presiune, rapid, pe repede înainte, fără a analiza riguros datele, pentru că, sigur, sunt argumente în favoarea creșterii salariilor, numeroase, dar sunt și semne de întrebare legate de oportunitatea acestei creșteri în acest moment, fără o analiză detaliată care ține cont de disparități regionale, de disparități sectoriale și, evident, de capacitatea economiei de a susține această majorare", a afirmat Suciu, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că, în cadrul discuției cu premierul, sindicaliștii au prezentat "date interesante" de care s-a "luat notă" și că analiza de oportunitate a acestei decizii va începe prin întâlnirea de vinerea viitoare a reprezentanților sindicatelor cu ministrul Muncii și cu cel al Finanțelor.
Citește și: Cioloș către sindicate: Doresc un dialog pragmatic și eficient, nu doar de dragul imaginii
"Până la finalul anului, Guvernul va trebui să ia o decizie, de majorare sau de păstrare la actualul nivel. Asta nu înseamnă că pe parcursul anului (viitor — n.r.), indiferent de cum e decizia, nu vom revedea această situație, în funcție de datele pe care le analizăm", a explicat Suciu.
El a susținut că în cazul majorării salariului minim pe economie nu se poate vorbi de un efort bugetar, ci că impactul vizează mai degrabă mediul privat.
"În cazul acesta nu vorbim de un efort bugetar. În sectorul public numărul angajaților cu salariul minim pe economie este nesemnificativ, în momentul în care avem această creștere de 10%. Din perspectiva bugetului de stat, lucrurile nu se schimbă. Chestiunea ține de sectorul privat. Există ramuri în care un salariu minim în creștere poate fi un handicap, există zone în țară în care salariul minim în creștere poate fi încorporat în sectorul privat. Nu vorbim aici de București, dar există disparități regionale și disparități structurale în economia României de care vrem să ținem cont. Nu vrem să ajungem în situația în care în locul salariului minim să se opteze pentru ajutorul social. (...) Forțarea unei creșteri salariale fără să ținem cont de aceste disparități regionale duce la acest risc", a mai spus Suciu.
Premierul Dacian Cioloș, vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, și ministrul Muncii, Ana Costea, au discutat vineri la Palatul Victoria cu reprezentanți ai CNS Cartel ALFA, CNSLR Frăția, Blocului Național Sindical, Confederației Sindicatelor Democratice din România și CS Meridian.