DAN ŞUCU, Mobexpert, despre reducerea TVA: Sperăm să se continue cu politica de relaxare

| 07 apr, 18:43

Dan Şucu, proprietarul grupului Mobexpert şi preşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale (AMRCR), spune că reducerea TVA la 9% la alimente va fi transmisă mai departe de către retaileri şi că speră “din toată inimă”, ca măsura să fie continuată cu reducerea TVA la toate produsele, scrie Ziarul Financiar.

“La majoritatea produselor, TVA este printre cele mai ridicate din Europa. Sperăm din toată inimă să fie continuată politica de relaxare. Este o măsură a unui Guvern social-democrat şi era de aşteptat să fie aplicată în principal la produsele de bază. Dar faptul că se reduce TVA este un mare pas înainte, care din punctul nostru de vedere trebuie să continue. Şi cei care nu au legătură cu produsele de bază aşteaptă anumite beneficii”, a adăugat Şucu, citat de Ziarul Financiar.

Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale (AMRCR) adună peste 1.200 de magazine şi are o cotă de 53% din piaţa de retail, iar grupul Mobexpert are o cifră de afaceri de peste 120 mil. euro.

Antreprenorul adaugă faptul că reducerea TVA la alimente este un lucru net pozitiv, care aduce optimism în economie, deoarece clienţii vor începe să consume din nou pe măsură ce percepţia lor se modifică. În opinia lui Şucu, măsura totală a relaxărilor cuprinse în noul Cod Fiscal va fi similară cu ceea ce s-a întâmplat în 2005, când s-a introdus cota unică. Iar pasul, mai spune Şucu, este unul spre normalizare. “Va avea un impact serios, mult mai mare decât cel estimat de analiştii economici”, a concis Şucu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ