Dan Vîlceanu: ”Avem nevoie de o lege nouă a pensiilor, pentru eliminarea inechităţilor!”
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dan Vîlceanu a declarat, joi, că ţara noastră are nevoie de o nouă lege a pensiilor, în vederea eliminării inechităţilor. Acest a adăugat că este deja negociat acest lucru cu reprezentanţii Comisiiei Europene prin PNRR.
„Cred că trebuie să ne concentrăm în primul rând pe reforma sistemului de pensii din România, pe modul în care eliminăm inechităţile. Pentru că asta îi deranjează cel mai tare pe români, faptul că, indiferent de sistemul de pensii de care vorbim, că vorbim de militari, de ceferişti, faptul că există un cetăţean care a ieşit la pensie acum 5 ani şi are pensia mult mai mică decât cel care a ieşit la pensie anul trecut generează o nemulţumire”, a afirmat Dan Vîlceanu, la finalul şedinţei de joi a Guvenrului.
El a oferit şi explicaţii cu privire la cum ar trebui să arate noua lege a pensiilor, potrivit News.ro.
„La asta se referă comisia şi autorităţile în momentul în care am negociat PNRR - eliminarea inechităţilor, o lege nouă, corectă a pensiilor şi cu pensii decente, dacă nu foarte bune. Tocmai de aceea există o preocupare şi pentru creşterea procentului pentru pilonul 2 de pensii astfel încât să putem să sperăm că şi eu şi dumneavoastră vom avea pensie într-o zi, altfel este clar că nu vom beneficia de pensii, dacă nu facem ceva. Ştim cu toţii acest lucru, nu numai noi, ci toată Europa, toată lumea, pentru că în toate ţările există o problemă cu sustenabilitatea sistemului de pensii”, a completat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Liberalul a mai spus că nu se pune problema renegocierii PNRR, pentru a fi eliminat pragul de 9,4% din PIB pentru pensii.
„Nu există niciun fel de discuţie privind renegocierea PNRR. O să o spun şi a zecea oară dacă e nevoie. Există acel termen 2023 când poţi face ajustări şi când poţi să ai unele discuţii. Dar nu există niciun fel de renegociere în ceea ce priveşte PNRR. Fapul că există diverse atitudini politice ale unor miniştri sunt de înţeles, sunt şi oameni politici. Vreau doar să vă spun că România până în prezent nu a avut niciodată alocat pensiilor un procent de 9,4% din PIB, tot timpul a fost mai mic. Acest procent de 9,4% din PIB nu este un procent neîndestulător dacă ne referim la ce s-a întâmplat până acum în România, ci este un procent mai mare”, a conchis Vîlceanu.
Tag-uri:
Dan Vilceanu, PNRR
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x