Update. Dan Voiculescu: şantajul se face la persoană, nu la companie

| 19 sep, 2013

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu a declarat joi la DNA, unde s-a prezentat în legătură cu dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS, că şantajul se face la persoană, şi nu la o companie. De asemenea, Voiculescu s-a arătat supărat pentru că una dintre fiicele sale a fost chemată la DNA în acelaşi dosar.

"Sunt supărat că se încearcă în continuare implicarea familiei şi copiilor într-o chestiune stupidă. Îmi menţin punctul de vedere: a fost vorba despre o discuţie între Sorin Alexandrescu şi RCS&RDS. Bendei era reprezentantul companiei, nu era persoana Bendei, care nu are nicio legătură cu şantajul. Şantajul se face la persoană, nu se poate face la o companie. Sunt supărat că mi-au implicat copilul în acest scandal, dar sper să se termine cu bine", a declarat Dan Voiculescu la ieşirea de la DNA.

Întrebat dacă i s-a prezentat materialul de urmărire penală, Voiculescu a negat. Despre o altă posibilă plângere pe numele lui făcută de Nelu Iordache, Dan Voiculescu a subliniat că nu îl cunoaşte pe acesta.

"Nelu Iordache? Vreau să vă fac o surpriză: Nu îl cunosc. Nu am dat mâna cu el niciodată. Nu m-am întâlnit nici în autobuz, nici în metrou, nicăieri. Dacă se poate în România să faci un şantaj fără să cunoşti pe cineva, asta chiar ar fi culmea telepatiei", a mai spus Voiculescu.

Potrivit unor surse judiciare, Dan şi Camelia Voiculescu au fost citaţi să se prezinte la DNA pentru a semna procesul verbal de luare la cunoştinţă a învinuirilor din dosarul de şantaj.

DNA a finalizat ancheta în dosarul de şantaj şi le-a prezentat probele persoanelor cercetate în acest caz, urmând ca procurorul de caz să hotărască pe cine trimite în judecată.

Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au fost în 2 septembrie la DNA pentru a le fi prezentate probele din acest dosar.

Sorin Alexandrescu este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.

Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul Bucureşti i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţie de a părăsi ţara.

În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de fiica lui Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, şi de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj.

În 19 iulie, Sorin Alexandrescu a făcut o plângere penală împotriva lui Ioan Bendei, pentru denunţ calomnios. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, a fost atunci la DNA, procurorii aducându-i la cunoştinţă acuzaţiile aduse societăţii în acest dosar. Gâdea a fost citat în calitate de martor în dosarul de şantaj.

Postul de televiziune Antena 3 a depus la DNA, în 19 august, o plângere faţă de ordonanţa de extindere a cercetărilor şi de începere a urmării penale în cazul postului de televiziune Antena 3, cerând infirmarea acesteia pe motiv că este "neîntemeiată şi fără susţinere în realitatea obiectivă".

În acelaşi dosar a fost pus sub învinuire şi fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, pentru complicitate la şantaj. Anchetatorii susţin că probatoriul din acest caz relevă implicarea lui Dan Voiculescu în activităţile desfăşurate de Alexandrescu.

Şi fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Şerban Pop este urmărit penal în acest dosar, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau pemiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.

Procurorii au arătat că, în perioada ianuarie - aprilie 2013, Şerban Pop, în calitate de preşedinte al ANAF, a fost informat în mod oficial cu privire la faptul că o echipă de control a Gărzii Financiare - Comisariatul General "a făcut un control încrucişat la două societăţi comerciale, dintre care una era reprezentată de partea vătămată (Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, n.r.)". Pop l-ar fi informat pe Alexandrescu despre acest control al Gărzii Financiare şi i-ar fi dat copii ale unor documente ce priveau firmele vizate de verificări, care, dacă ar fi fost făcute publice, ar fi putut compromite RCS&RDS şi pe administratorul acesteia, Ioan Bendei.

Potrivit procurorilor, în perioada 16 aprilie - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu, l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.

"Începând cu data de 22 aprilie 2013, au fost difuzate pe postul TV Antena 3, sub forma unor ştiri, materiale cu caracter denigrator la adresa părţii vătămate. În plus, începând cu data de 9 mai 2013, în scopul menţinerii şi amplificării stării de temere induse părţii vătămate, pe postul de televiziune Antena 3 şi pe cele aparţinând SC Antena TV Group SA, a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată", a precizat DNA.

Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal,  Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Procurorii au arătat că Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.

Sorin Alexandrescu ar fi discutat cu Camelia Rodica Voiculescu despre adresa trimisă lui Bendei, emisă de Intact Publishing, potrivit procesul verbal de redare a înregistrării convorbirii telefonice care a avut loc între cei doi în 26 aprilie, au arătat procurorii. Camelia Voiculescu i-ar fi atras atenţia lui Alexandrescu să aibă grijă: "Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ