Dan Voiculescu, liber de Sărbători? Magistraţii au stabilit un nou termen pentru discutarea eliberării condiţionate
Judecătoria Sectorului 5 a preschimbat termenul de judecată a cererii de eliberare condiţionată făcute de Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA. Iniţial procesul fusese stabilit pentru 17 ianuarie 2017, dar instanţa a stabilit un nou termen: 13 decembrie 2016.
„Se admite cererea. Se preschimbă termenul pentru 13.12.2016. Se citează petentul. Se încunoştinţează apărătorul ales. Se emite adresă către Penitenciarul Rahova pentru a comunica, sub sancţiunea amenzii judiciare către directorul unităţii, relaţiile solicitate până la data de 9.12.2016”, este minuta Judecătoriei Sectorului 5. Comisia de liberare conditionată a penitenciarului Rahova a amânat vineri pentru 10 luni discutarea eliberării condiţionate, potrivit Hotnews.ro. Dan Voiculescu are dreptul să conteste în instanţă decizia Comisiei şi a făcut acest lucru la Judecătoria Sectorului 5.