Dancă: Proiect de lege privind interzicerea totală a reclamelor la jocurile de noroc, depus la Parlament de Forţa Dreptei
Un proiect de lege privind interzicerea reclamelor de orice fel la jocurile de noroc a fost iniţiat de parlamentarii din Forţa Dreptei, a anunţat, marţi, deputatul Ionel Dancă.
"Astăzi am depus un proiect de lege privind interzicerea totală a reclamelor la jocurile de noroc. Este o iniţiativă care a pornit de la nivelul organizaţiei de tineret Forţa Dreptei şi pe care eu, în calitate de parlamentar Forţa Dreptei, mi-am asumat-o în calitate de iniţiator, cu susţinerea colegilor parlamentari din grupul Forţa Dreptei. Este timpul ca joaca alba-neagra pe care au făcut-o PNL şi PSD cu celelalte iniţiative legislative din acest domeniu să înceteze. Situaţia trebuie să fie ori albă, ori neagră. Nu se mai poate ca în acest domeniu, care efectiv produce atât de multe drame în familii, în vieţile multor oameni, Legislativul, Guvernul să se joace pur şi simplu cu destinul acestor oameni", a afirmat Dancă la Parlament.
El a spus că Parlamentul trebuie să intervină în mod radical şi să interzică total reclamele la jocurile de noroc.
"Nu merge cu jumătăţi de măsură, nu merge cu portiţe lăsate intenţionat în diverse alte iniţiative legislative pentru a face jocul lobiştilor şi pentru a vedea cum parlamentarii se lasă influenţaţi de cei care au puterea să influenţeze. Ceea ce am văzut în Parlament cu alte iniţiative legislative, care ar fi trebuit să reglementeze modul în care se face publicitatea la jocurile de noroc, ne arată că pur şi simplu banii vorbesc, banii din industria jocurilor de noroc vorbesc în Parlamentul României", a mai spus Ionel Dancă.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x