Dăncilă, atac la Opoziţie, într-un mesaj de „pace şi unitate“: Trebuie să ne rezolvăm singuri problemele din România
Premierul Viorica Dăncilă a criticat, miercuri, partidele din Opoziţie, într-un „mesaj de pace“, pentru că nu ar fi adepetele rezolvării în plan intern ale conflictelor politice.
„Vin azi, în calitate de prim-ministru, cu un mesaj de pace şi unitate între români. Am încredere în capacitatea societăţii româneşti. Eu cred în consens, echilibru şi cooperare. Din păcate, sunt situaţii în care e dificil să se ajungă la consens. Orgoliile politice şi interesele politice nu au ce căuta pe acest drum“, a declarat Dăncilă, în şedinţa solemnă de Centenar. Premierul a atras că românii trebuie să-şi rezolve singuri problemele în interiorul ţării. „Trebuie să ne rezolvăm singuri problemele din România. Prin noi înşine, nu prin alţii, trebuie să fie deviza noastră. Poţi să critici, dar ca român, când vorbeşti despre România, trebuie să dai dovadă de echilibru. Trebuie să militezi ca ţara ta să fie tratată cu respect. să faci ce-ţi stă în putere ca românii să beneficieze de aceleaşi drepturi ca toţi cetăţenii europeni“, mai afirmat Dăncilă.
„Adresez un mesaj de pace politică şi către preşedintele Iohannis. Aşa cum am spus, am convingerea că indiferent de mizele politice, în calităţile oficiale avem datoria de a colabora, de a coopera. E o datorie dincolo de orice miză personală. E momentul să ne bucurăm de consens, de linişte, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire. Interesul naţional trenuie să primeze în faţa interesului personal“, a mai afirmat premierul.