Dăncilă, după îngrijorările lui Timmermans pe justiție: Guvernul român e apreciat de Comisia Europeană
Comisia Europeană insistă să-i spună Vioricăi Dăncilă că este îngrijorată de situaţia Justiţiei din România. Mesajul a fost transmis, din nou, ieri, de prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, care s-a întâlnit cu premierul, la Bruxelles.
„Suntem tot mai îngrijoraţi de situaţia actuală şi cele mai recente evoluţii cu privire la domeniile vizate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. E nevoie urgentă de progrese în toate privinţele în decurs de câteva săptămâni”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
O comisie mixtă de experţi va discuta toate aceste subiecte, săptămâna viitoare, a precizat acesta.
Viorica Dăncilă pare să fi fost la o altă întâlnire. Într-o declaraţie pentru Antena 3, aceasta nu a amintit nimic despre avertismentul referitor la Justiţie. A spus, în schimb, că a primit laude de la Frans Timmermans.
„M-am întâlnit cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene. Am avut un dialog constructiv. Ne-a arătat aprecierea pentru modul remarcabil în care ne-am exercitat mandatul de preşedinţie rotativă. A menţionat faptul că echipa pe care o coordonez, alături de miniştri, de reprezentanţa României la Bruxelles a obţinut rezultate foarte bune pe un număr important de dosare. Acest lucru arată aprecierea pe care Comisia Europeană o are faţă de Guvernul României, o apreciere care vine de la Bruxelles şi care, din păcate, nu vine din partea preşedintelui României pentru lucruri care sunt evidente”, a spus Viorica Dăncilă, la Antena 3
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x