Dăncilă i-a transmis lui Iohannis propunerile de numire a noilor miniștri
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, i-a transmis, în această seară, președintelui Klaus Iohannis, propunerile de numire a noilor miniștri pentru portofoliile Ministerului Justiției, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a informat un comunicat al Guvernului, remis realitatea.net.
Totodată, premierul a transmis către Administrația Prezidențială propunerea de revocare a ministrului Justiției, Tudorel Toader, și demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, respectiv, ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.
CINE ESTE EUGEN NICOLICEA
Pentru Ministerul Justiției a fost propus Eugen Nicolicea, membru al Camerei Deputaților, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Oana Florea, membru al Camerei Deputaților, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost propus Tit-Liviu Brăiloiu, membru al Senatului.
CINE ESTE TIT BRĂILOIU
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat astăzi că în urma acuzaţiei de blocare a unor acte normative, s-a votat demiterea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. "Sper să fie dublată şi de demisie", a completat Dăncilă. Propunerea de înlocuitor venită în urma CEx al PSD este Eugen Nicolicea.
Ulterior, Tudorel Toader a scris pe Facebook că nu poate vorbi despre demisie, cât timp Viorica Dăncilă nu i-a solicitat acest lucru.
CINE ESTE OANA FLOREA
"Eu nu i-am solicitat doamnnei prim-ministru niciun termen de găndire privind demisia, în condiţiile în care domnia sa nu mi-a cerut demisia. A rămas că acest subiect il vom aborda mâine dimineaţă, la orele 09.30", a scris Tudorel Toader pe Facebook.