Premierul Dăncilă a dezvăluit ce i-a spus președintelui Iohannis
Premierul Viorica Dancila a fost invitata joi seara in emisiunea "Sinteza zilei" de la Antena 3, unde a oferit detalii referitoare la discutia pe care a avut-o in cursul zilei cu presedintele Klaus Iohannis, dar si detalii despre masurile economice si fiscale si despre scaderea unor salarii, despre legea pensiilor, dar si despre intalnirea cu ambasadorul SUA, Hans Klemm.
Intrebata pana cand considera ca va ocupa functia de prim-ministru, Dancila a spus ca pana in 2020.
Despre discutia avuta astazi cu presedintele Klaus Iohannis:
- Am discutat despre problemele importante pentru romani, despre Centenar, despre un proiect comun de tara, despre presedintia Uniunii Europene.
- Acestea au fost discutiile principale si domnul presedinte m-a intrebat ce parere am despre ceea ce se intampla acum legat de justitie, cum vad eu lucrurile.
- Am spus ca ceea ce am vazut in spatiul public pentru mine este ingrijorator. Aceasta din punct de vedere al simplului cetatean, dar din punct de vedere al functiei pe care o ocup, cea de prim-ministru, a trebuit sa iau masurile necesare, si anume chemarea ministrului Justitiei in tara.
- Am spus ca o sa am o discutie cu domnul ministru si ca voi cere ca domnul ministru sa ia in calcul tot ceea ce a aparut in spatiul public si sa vina cu o situatie clara in fata cetatenilor si Parlamentului.
- Iesirea in conferinta de presa a domnului ministru Tudorel Toader a fost dupa plecarea mea de la Cotroceni. Aceasta a fost singura discutie legata de justitie. Discutiile s-au axat mai mult pe acele doua proiecte de tara.
- Despre masurile economice si fiscale: Ca rezultat a trecerii contributiilor de la angajator la angajat, au existat cateva probleme pe care le-am identificat si am incercat sa le rezolvam, astfel incat nicio categorie sa nu fie afectata.
- Imediat dupa depunerea juramantului am avut sedinta de guvern. Daca ne reamintim, in cele cateva zile, doua saptamani si ceva, am dat ordonanta de urgenta numarul 3, cu privire la IT-isti, la persoanele care lucreaza in cercuri de inovare, la persoanele care lucreaza in regim part-time. Mai urmeaza sa mai avem o ordonanta de urgenta, sa facem cateva corecturi si este necesar acest lucru.
- Mi-am propus din primele zile sa nu mai vin cu solutii care, pe urma, sa produca altfe efecte. Am rugat fiecare ministru sa identifice problemele pe care le are si am facut un program de implementare.
- Am incercat ca in doua saptamani sa identific problemele, sa identific ce este bun, dar si ce este mai putin bun, pentru ca oamenii se asteapta sa gasesc solutii bune pentru ei si pentru Romania.
- Cel mai bun lucru este cel anuntat ieri de INS si anume cresterea de 7%, cresterea economica de 7%, cea mai mare din Europa.
- Pentru fiecare obiectiv din programul de guvernare avem un deadline .
- Legat de cele trei spitale pe fonduri europene, cele trei spitale nu sunt in situatia pe care ne-am fi dorit-o cu totii. Trebuiau sa se construiasca la Iasi, Cluj si Craiova. Spitalul care trebuia sa se construiasca la Craiova ni se cere o alta pozitionare, deci un alt teren pe care sa construim acest spital, iar celalalt spital, spitalul de la Cluj, ni se mai cer inca 1,4 hectare pentru construirea acestui spital. Nu sunt trimise nici toate documentele care ar fi trebuit sa le avem deja la Bruxelles. Cautam solutii pentru cele trei spitale, dar situatia nu putem sa spunem ca ne bucura. Vom cauta solutii ca cele trei spitale sa se construiasca in cele trei locatii.
- Nu putem incadra in termenul de 2020 pentru linia de metrou Gara de Nord - Otopeni.
- Cautam solutii ca sa putem rezolva aceste lucruri, cautam alte metode pentru a le pune in practica.
- Despre scaderea unor salarii: Legea salarizarii are cateva principii: La munca egala, plata egala. Cred ca este un principiu european si unul de justitie sociala. La cei cu salarii foarte mari, acest principiu a dus la scaderea acestora.
- In Romania, Educatia si Sanatatea trebuie sa devina prioritare, de aceea salariile aici vor creste din martie.
- Despre Formularul 600: La momentul investirii era deja o discutie despre acest formular. Cautam o solutie, pana pe 25 martie cand este termenul mai avem timp, am discutat si cu ministrul Finantelior.
- Ce pot sa va spun e ca in viitor va fi un singur formular si o singura plata, iar aceasta plata sa se faca in al doilea semestru.
- Inca mai disuctam despre acest formular, dar vom veni cu o solutie care sa se plieze pe realitate.
- Despre Legea pensiilor: Trebuie adoptata in Parlament pana la sfarsitul acestui an. Bineinteles ca va fi pusa si in dezbaterea publica.
- Ce pot sa va garantez e ca nu va scadea nicio pensie. Aici avem principiul: La munca egala - pensie egala.
- Punctul de pensie va creste in acest an la 1.100 de lei si va ajunge in 2020 la 1.775 de lei.
- Am discutat cu dna ministru, dar nu pot sa vorbesc acum de o forma finala a legii pensiilor, forma finala va fi ceea ce va reiesi si din dezbaterea publica.
- Despre ce fel de persoana este: Sunt un om obisnuit, modest, discret; sunt un om echilibrat si asa voi ramane.
- Sensibilitatea nu exclude feminitatea si dorinta de a schimba lucrurile.
- Voi incerca sa schimb mentalitatea, vreau ca oamenii sa creada in dreptate.
- Despre intalnirea cu ambasadorul SUA, Hans Klemm: Am avut o discutie punctuala despre apararea intereselor Romaniei, i-am aratat dlui ambasador ceea ce imi doresc eu pentru Romania.
- Dl ambasador mi-a raspuns la toate punctele ridicate, legata de aderarea noastra la OCDE, despre vize.
- Despre legile justitiei nu am discutat, a fost o abordare foarte scurta, se vorbea in spatiul public la momentul intalnirii.
- I-am spus dlui ambasador ca eu impartasesc punctul de vedere al presedintelui SUA. Am vazut postarea lui Donald Trump de pe 10 februarie, in care acesta scria ca nu pot fi acuzati oameni nevinovati si acest lucru poate ruina vieti si cine poate da inapoi o viata distrusa.
- Aceasta a fost singura discutie. Nu, dl ambasador nu a venit cu niciun fel de punct referitor la legile justitiei.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x