Dăncilă: Nu e nevoie să stăm până se termină interimatul pentru motivele de respingere a miniștrilor

| 07 mai, 12:05

Premierul Viorica Dăncilă a spus că președintele Klaus Iohannis nu a transmis încă Guvernului motivele pentru care a decis respingerea propunerilor de miniștri pentru portofoliile justiției, fondurilor europene și a românilor de pretutindeni.

„Nu am primit încă, probabil domnul președinte este ocupat cu summit-ul (reuniunea informală a liderilor UE de la Sibiu din 9 mai - n.r.). Eu sper să primesc acest răspuns cât mai repede pentru că trebuie ca și noi ca alianță, dar și cetățenii să vadă motivele care au stat la baza acestor respingeri, pentru că nu este prima dată și vrem să vedem cum acționăm în continuare”, a spus Viorica Dăncilă marți, după un eveniment organizat la Palatul Parlamentului.

În același timp, premierul și-a exprimat speranța că „aceste motive să țină de legalitate și nu de oportunitate, pentru că asta trebuie să fie condiția respingerii”.

În urmă cu două săptămâni, Iohannis a anunțat că nu acceptă remanierea propusă de PSD, care viza numirea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei, Oanei Florea la Ministerul Fondurilor Europene şi a lui Tit Liviu Brăiloiu la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, după revocarea lui Tudorel Toader și demisiile Rovanei Plumb și Nataliei Intotero.

Dăncilă a spus că, după summit, dacă nu va primi un răspuns de la președinte, îl va suna pe acesta săptămâna viitoare. „Este normal ca guvernul să știe cum acționează, eu ca prim ministru, coaliția, președinții celor două partide, să vedem ce vor face în continuare”, a spus premierul.

Viorica Dăncilă a mai spus că „este normal să avem un răspuns”, adăugând că este obligația fiecărei persoane care ocupă o funcție de demnitate publică să-și facă într-un fel datoria.

„Eu cred că nu este nevoie să stăm până se termină interimatul pentru a avea un răspuns”, a mai spus premierul.

Iohannis a apreciat, mîntr-o declarație făcută pe 23 aprilie, că persoanele desemnate „nu au ţinuta necesară pentru a ocupa aceste poziţii”, iar Viorica Dăncilă a trimis președintelui o solicitare de a motiva respingerea propunerilor de miniștri, apreciind că „preşedintele trebuie să se exprime dacă există probleme de legalitate la un ministru propus, nu de oportunitate - dacă are sau nu ţinută”.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ