Dăncilă, primită cu huiduieli și la Brașov. A inaugurat un proiect de 6 kilometri de autostradă

| 22 mai, 12:22

Huiduielile par a fi nelipsite de la vizitele Vioricăi Dăncilă prin ţară.

Şeful Executivului a mers azi la Râşnov, într-o deplasare neanunţată oficial. Însoţită de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și cel al Sănătății, Sorina Pintea, Viorica Dăncilă a inaugurat lucrările la cei 6 kilometri din autostrada Brașov-Comarnic, porțiunea dintre Predeal și Cristian. Iar ca lucrurile să meargă bine, un sobor de preoți a sfințit întâi... câmpul.

Viorica Dăncilă a părut surprinsă de primirea ostilă. După huiduieli, delegaţia a trecut la treabă. Viorica Dăncilă a participat la inaugurarea şantierului pentru tronsonul de autostradă dintre Predeal şi Cristian.

Cei 6 kilometri de autostradă au fost atribuiți unui constructor român, iar valoarea contractului este de 118 milioane de lei. În prezența Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și al premierului Viorica Dăncilă, au demarat lucrările pentru execuția sectorului de autostradă Râșnov – Cristian și a drumului de legatură cu profil de autostradă care asigură descărcarea traficului rutier spre municipiul Brașov.

Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km în regim de autostradă și 3,7 km la profil de drum naţional cu 4 benzi, separate pe zona mediană. Antreprenorul acestui sector este Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL., iar valoarea contractului este de 118.019.701, 80 lei fără TVA. Durata contractuală de execuţie este de 18 luni și prevede o garanția de bună execuție a lucrărilor de 48 de luni. Sectorul Râșnov – Cristian face parte din lotul 2 (tronsonul Comarnic – Brasov), parte integrantă a autostrăzii București – Brașov în lungime totală de 168 km. Tot astăzi a fost reziliat și contractul cu firma Azvi Straco, care a întârziat lucrările la DN73. Firma primise 45% din valoarea totală a contractului de 270 de milioane de lei, dar care executase doar 40% din lucrări.

Tag-uri: Dancila
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ