Dăncilă: Să nu facem din pesta porcină un subiect politic în An Centenar

| 31 aug, 15:49

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri că este „inoportun” să facem din pesta porcină un subiect politic în An Centenar, refuzând să comenteze afirmaţia potrivit căreia ţara noastră a fost avertizată din 2017 de riscul ca boala să ajungă şi în România.

Întrebată de jurnalişti dacă va merge în zonele afectate de criza pestei porcine, premierul a răspuns că pentru ea nu este importantă vizita, ci să se ia măsurile „care se impun”, dacă dacă este necesară, va merge. „Pentru mine nu este importantă vizita. Dacă va fi necesară, voi merge. Pentru mine este important să luăm toate măsurile pentru a ajuta zonele respective, să respectăm ceea ce s-a stabilit la nivel guvernamental, şi, în acelaşi timp, pentru mine este important să avem o rectificare bugetară, pentru a putea despăgubi oamenii care au fost afectaţi de acest lucru. Pentru că tot aţi adus în discuţie acest subiect, mi-aş dori foarte mult ca în acest An Centenar să nu mai profităm de necazul unor oameni şi să facem din aceste lucruri (pesta porcină, n. r.) subiect de dispută politică”, a spus Dăncilă. Întrebată dacă au fost luate măsuri, ea a spus că „da, au fost luate”. „În conferinţă, ministrul Agriculturii, preşedintele ANSVSA au fost explicat toţi paşii. Uitaţi-vă şi la celelalte ţări. Din păcate, e un virus care nu are antidot şi nu putem spune că de mâine eradicăm peste tot, doar că vom lua toate măsurile care se impun pentru a da un răspuns”, a zis premierul.

Întrebată cum comentează declaraţia fostului premier Victor Ponta, care a spus că ţara noastră a fost avertizată încă din 2017 că există riscul ca pesta porcină să ajungă şi în România, Dăncilă a afirmat că este inoportun să se facă din acest subiect unul politic. „Nu pot să spun dacă este sau nu adevărat, se pot face foarte multe speculaţii. Tocmai vorbeam că a arăta cu degetul şi a face din acest subiect unul politic este inoportun”, a afirmat premierul. Ea a spus că am avut experţi de la Comisia UE şi, în curând, vom avea în România Comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ