Dăncilă spune că PSD „a scos țara din noroaie” prin programul PNDL introdus de Dragnea
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la o întâlnire cu primarii de comune, că prin programelor PNDL I și II „am scos țara din noroaie”, amintind că prima fază a programului i se datorează lui Liviu Dragnea, care era ministru al Dezvoltării.
„Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul președinte Liviu Dragnea, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind șansele de dezvoltare a multor comunități. Cu ajutorul acestor programe am scos țara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”, a declarat premierul.
Ce a mai spus Dăncilă:
- Peste 70% din finanțarea atât din PNDL 1, cât și din PNDL 2 a fost direcționată către comune.
- Din 12.681 obiective de investiţii, în mediul rural sunt finanțate 10.387, în valoare de 34,25 miliarde lei. Printre investițiile în mediul rural avem 2.689 sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, 1776 unităţi de învăţământ, din care 880 de creşe şi grădiniţe și 3.948 drumuri, poduri şi podețe.
- Începând din ianuarie 2018 au fost deschise și apelurile pentru infrastructura preșcolară și școlară , mă refer la grădinițe și școli, finanțată prin intermediul POR 2014-2020. Astfel, pentru o alocare de 330 milioane euro, se află în competiție, în diverse etape de evaluare, un total de 778 cereri de finanțare în valoare de peste 780 milioane de euro, depuse de unitățile administrativ-teritoriale, din care 357 sunt de la nivelul comunelor, în valoare de aproximativ 395 milioane euro.
- Aș dori să vă reamintesc unul din obiectivele programului de guvernare, respectiv 100% din școli cu autorizație de funcționare până în 2020. Cu toate că avem foarte multe proiecte de investiții în infrastructura școlară în execuție, încă ne confruntăm cu problema grupurilor sanitare neconforme. De aceea, am solicitat ministrului de Finanțe ca, împreună cu dumneavoastră, să identifice de urgență măsuri pentru ca anul școlar 2019-2020 să înceapă cu toate unitățile școlare cu toate utilitățile școlare, cu autorizațiile de funcționare complete, inclusiv cu privire la asigurarea grupurilor sanitare.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x