Daniel Constantin: Parlamentarii ALDE nu vor vota MOŢIUNEA DE CENZURĂ. Dar vom participa la dezbateri

| 28 sep, 12:19

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, susţine că parlamentarii liberali-conservatori nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", deşi vor participa, marţi, la şedinţa plenului reunit al Parlamentului şi la dezbaterea moţiunii, transmite Agerpres.

"Eu nu o să particip la şedinţa coaliţiei de astăzi (luni - n.r.), fiind plecat pe teren, la Constanţa, dar cred că deciziile sunt ca şi luate în sensul că cei din ALDE am hotărât să nu votăm (moţiunea de cenzură iniţiată de PNL - n.r.). O să participăm la aşa-numita dezbatere, dar nu o să votăm şi probabil aceasta va fi decizia coaliţiei de guvernare", a afirmat luni Daniel Constantin.

El a spus că textul moţiunii nu este clar în ceea ce priveşte nemulţumirile sau aşteptările liberalilor referitoare la modul în care Executivul Ponta guvernează România. 

"Am spus 'aşa-numita dezbatere' pentru că nu prea avem ce să dezbatem, fiind o moţiune care are două pagini şi care nu tratează niciun fel de subiect de interes pentru cetăţeni. Nu ni se spune unde am greşit din punct de vedere economic, nu ni se spune ce îşi doreşte PNL să facă în actul de guvernare din punct de vedere economic, astfel încât să îi ajute pe români", a explicat acesta. 

Liberalii au depus săptămâna trecută moţiunea de cenzură 'Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta', în care afirmă că premierul, fiind trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă, iar liderii UNPR şi PSD, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, sunt "complicii" lui dacă îl susţin în continuare. 

Moţiunea va fi dezbătută şi votată marţi în plenul reunit al Parlamentului.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ