Daniel Constantin: Prima sesiune de primiri de proiecte prin noul PNDR va fi deschisă în mai

| 03 apr, 2014

Prima sesiune de primiri de proiecte prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 va fi deschisă în luna mai şi vizează investiţiile în fermele de producţie şi de creştere, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

"Prima sesiune de primire de proiecte prin PNDR se va deschide în luna mai. Finanţarea va fi din PNDR 2014-2020. Încercăm să atragem 150 de milioane de euro pe o zonă de care avem nevoie, investiţii în ferme de producţie şi ferme de creştere" , a spus Constantin la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture.

Ministrul s-a arătat nemulţumit de importurile mari de materie primă pe zona de carne şi de exporturile de materie primă.

"De aceea simţim nevoia să punem accent pentru sesiunea din luna mai pe fermele de producţie şi fermele de creştere şi în acelaşi timp să avem o alocare specială pentru fermele de familie. E bine că am exportat, dar nu trebuie să mai exportăm atât de multă materie primă", a mai spus Constantin.

România a înregistrat anul trecut excedent comercial de produse agroalimentare, pentru prima dată după anul 1994, de 324,9 milioane euro, faţă de un deficit de 745,5 milioane euro în 2012.

România a exportat în 2013 produse agroalimentare în valoare totală de 5,09 miliarde euro, cu 1,18 miliarde euro (30,2%) mai mult faţă de anul precedent, în timp ce importurile, de 4,77 miliarde euro au depăşit cu 2,4% valoarea înregistrată în 2012.

Livrările intracomunitare s-au majorat cu 10,9%, iar exporturile în ţări terţe au crescut cu 72,4%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ