Daniel Morar, judecător la Curtea Constituţională, îl atacă pe Victor Ponta

| 08 iul, 2013

Fostul şef al DNA, Daniel Morar, a declarat luni pentru Evenimentul Zilei, referitor la declaraţiile premierului Ponta despre ancheta procurorilor privind bacalaureatul, că şi în Justiţie s-a ajuns la coabitare şi că nu este cazul ca un politician să intervină în actul de justiţie.

"Niciodată pe vremea lui Morar nu a fost oprit vreun dosar din ordinul vreunui politician, fie el şi prim-ministru. Şi în Justiţie s-a ajuns la coabitare. Nu e firesc ce se întâmplă acum. Procurorii sunt independenţi şi lucrurile de acest gen se gestionează în cadrul sistemului. Nu este cazul ca un politician să intervină în actul de justiţie. Dacă pe <> se întâmpla aşa ceva, primea o replică imediată şi pe măsură. La fel ar trebui să se întâmple şi acum", a afirmat Morar, în prezent judecător al Curţii Constituţionale.

Reacţia lui Morar vine după ce premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că persoanele vinovate de fraudarea examenului de bacalaureat trebuie pedepsite penal, dar în acelaşi timp este important să fie evitate abuzurile, de genul celor comise de procurori în vara anului trecut, la referendum.

"Dacă există corup?ie - ?i există, în mod clar a existat - e foarte bine ca aceasta să fie combătută ?i trebuie luate măsuri foarte dure. Şi profesorii care luau mită pentru subiecte trebuie să răspundă penal, ca un semnal pentru to?i ceilal?i. Pe de altă parte, sper doar ca lucrurile acestea să se desfă?oare în procedurile normale, pentru că, totuşi, după ce anul trecut i-am văzut pe procurorii domnului preşedinte Băsescu şi ai lui Morar cum fugăreau oamenii prin sate, acum iau cu autobuzele elevi. Începe să arate ca o societate înainte de 1989", a spus Ponta.

În acelaşi context, premierul a afirmat, tot vineri, că "nu mai trăim în vremurile lui Daniel Morar şi ale comuniştilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai puţin copii".

Parchetul Tribunalului Bucureşti face cercetări pentru fapte de corupţie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, directoarea unităţii de învăţământ, Costica Vărzaru, demisă din funcţie după începerea anchetei, fiind arestată preventiv pentru trafic de influenţă.

Anchetatorii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziţii la Liceul "Bolintineanu", cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi în 1 iulie la Poliţia Capitalei. Comisia de examen a fost schimbată după proba la Limba română, iar conducerea liceului a fost demisă de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sălile de examen, la unii dintre aceştia fiind găsite fiţuici.

Şapte candidaţi la bacalureat de la Liceul "Bolintineanu" au fost eliminaţi din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, "copiuţe, cărţi cu rezolvări, telefoane mobile", la proba de Limba şi literatura română, anunţa, marţi, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Poliţiştii au mers, pe 5 iulie, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului. În faţa intrării în curtea Liceului "Bolintineanu" erau zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz.

Ulterior, anchetatorii au renunţat la transportarea cu autocarele a elevilor, iar procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti Bogdan Staicu declara că au fost emise citaţii, nepunându-se problema punerii în executare a unor mandate de aducere. Ulterior, Staicu spunea că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", care ar fi fost puse în executare dacă aceştia nu se prezentau la audieri în urma citării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ