Darius Vâlcov, după discuțiile cu Mugur Isărescu: Rata va scădea mult în primii doi ani

Ministrul de Finanțelor Darius Vâlcov a declarat, vineri, la finalul discuțiilor cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, că s-a găsit ca primă soluție pentru creșterea francului elvețian rescandențarea creditelor debitorilor.
„Am avut o discuție foarte bună care va continua săptămâna viitoare. Am identificat situația în care se află debitorii și am vorbit care sunt soluțiile pentru aceștia. Din analiza exactă a datelor am concluzionat că nu sunt 150.000 de persoane care au credite în franci elvețieni, ci 75.412 persoane fizice, iar numărul de bănci - 6. Există o soluție la această problemă din iulie anul trecut când Guvernul a aprobat și susținut rescandențarea creditelor care aveau venituri sub prag”, a spus Vâlcov.
„Rata va scădea foarte mult în primii doi ani. Vom discuta cu băncile să urgenteze rescadențare”, a completat ministrul.
Ştirile orei

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
