David Cameron vrea mai repede referendum pentru rămânerea Marii Britanii în UE
David Cameron propune organizarea referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE în iunie 2016, mai repede decât era preconizat iniţial. Majoritatea britanicilor sunt încă favorabili rămînerii în UE, deşi proporţia acestora este în scădere.
David Cameron, premierul britanic, este favorabil organizării referendumului privind apartenența țării sale la Uniunea Europeană în luna iunie 2016, dacă liderii celorlalte state membre vor accepta majoritatea propunerilor sale de reformă la viitorul summit european din decembrie, scrie cotidianul londonez The Times, în ediția de luni, transmite Reuters.
Reales confortabil în urma scrutinului din luna mai, premierul conservator David Cameron a promis să renegocieze relațiile Marii Britanii cu UE înainte de a convoca un referendum, până la sfârșitul anului 2017, pe tema apartenenței țării la Uniune.
Conform biroului prim-ministrului Cameron, guvernul nu a luat o decizie cu privire la data votului. "Așa după cum a spus prim-ministrul, rezultatul negocierilor va fi cel care va hotărî momentul referendumului, în interiorul termenului limită, sfârșitul lui 2017", se afirmă într-un comunicat.
Premierul Cameron urmează să facă publică marți o scrisoare către președintele Consiliului European, Donald Tusk, în care își va prezenta cererile de reformă, dar va și avertiza că, în absența unui acord, ar putea sprijini un 'Brexit', adică ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar.
Potrivit cotidianului The Times, care citează surse oficiale, Londra le-a transmis partenerilor europeni că, dacă la summitul din decembrie va înregistra succes, David Cameron ar prefera organizarea referendumului în iunie 2016. The Times mai scrie că șeful guvernului de la Londra a fost convins de alți lideri europeni că scrutinul nu ar trebui amânat, dată fiind probabilitatea unei noi crize a migranților în vara viitoare.
Sondajele de opinie arată că cei mai mulți britanici susțin rămânerea țării în UE, chiar dacă procentul acestora s-a redus în ultimele luni, mulți votanți arătându-se îngrijorați de criza migranților cu care se confruntă Europa.