De ce ar fi avut dreptul PSD să ceară renegocierea ponderii în Guvern

În dezbaterea generată de schimbările propuse de conducerea PNL în cadrul Cabinetului Ponta, majoritatea interpretărilor şi a comentariilor se limitează la înlocuirea unor miniştri cu alţi miniştri şi mai ales la pretenţiile enunţate de Klaus Iohannis, care ar dori să fie şi ministru al Internelor, şi vicepremier. Iar dacă ar fi posibil, şi primar al Sibiului.

Forţarea liberalilor este cel puţin discutabilă. Tactica asumata de Crin Antonescu de a încerca prin toate mijloacele politice să imprime sensul unor schimbări în echipa guvernamentala este deplasată şi arată că în spatele acţiunilor se află interse strict electorale. Preşedintele PNL nu este interesat de buna guvernare şi cu atât mai puţin de performanţele Cabinetului Ponta, drept dovadă fiind modul brutal în care a încercat să impună remanierea, fără a avea o consultare cu primul ministru, în atribuţiile căruia intră prerogativa remanierii.

Ceea ce uită liberalii sau ignoră cu bună ştiinţă este că, după alegerile din 2012, raporturile de putere dintre PSD şi PNL s-au modificat. Deşi social-democraţii au mai mulţi parlamentari, PSD nu a pus niciodată problema reconsiderării împărţirii portofoliilor. Cu alte cuvinte, formaţiunea condusă de Victor Ponta a crescut, stă mai bine în toate cercetările sociologice în raport cu PNL şi, totuşi, PSD nu a solicitat niciodată o regândire a schemei guvernamentale.

S-a schimbat, de asemenea, şi maniera în care cei doi co-preşedinţi ai USL se raportează la Traian Băsescu. În timp ce Victor Ponta este angrenat într-o confruntare cu şeful statului, Crin Antonescu îl girează tot mai frecvent pe preşedintele României. Or, motivaţia înfiinţării USL a fost aceea de a oferi o alternativă la Traian Băsescu, de a veni în întâmpinarea priorităţilor reale ale cetăţenilor, nicidecum de a-l cauţiona pe şeful statului. Într-o astfel de orientare propusă de Crin Antonescu, USL îşi pierde credibilitatea.

Tot acest tablou arată cât de anormale şi chiar sfidătoare sunt revendicările PNL. Impunerea cu orice preţ a lui Klaus Iohannis drept vicepremier pe zona securităţii naţionale când poziţia este deja deţinută de Gabriel Oprea este expresia modului conflictual în care liberalii înţeleg să se raporteze la colegii de coaliţie. Deşi premierul Ponta a fost pe punctul de a-l numi pe Klaus Iohannis în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, supralicitarea conducerii PNL care a cerut şi funcţia de vicepremier deţinută de Gabriel Oprea este cea care a cauzat noul diferend la nivelul USL.

Aşadar, cei care forţează mâna premierului, cei care pun mai presus interesele politice şi electorale sunt liberalii. Iar insistenţa conducerii PNL devine deranjantă mai ales că tot acest sabotaj riscă să afecteze buna funcţionare a Executivului şi respectarea angajamentelor pe care Cabinetul Ponta le are de îndeplinit. În acest context, o poziţionare a PSD şi a premierului Ponta privind renegocierea ponderii în guvern ar fi legitimă şi în deplină conformitate cu aşteptările electoratului. Românii nu-şi doresc o criză guvernamentală, ci continuarea parcursului pozitiv pe care ţara noastră la înregistrat sub Cabinetul Ponta, iar fitilele aprinse de PNL sunt, din această perspectivă, mai mult decât blamabile.