De ce cresterea accizei va avea impact neglijabil

| 31 mar, 2014

Acciza la combustibil ar trebui să aibă un impact redus asupra inflației, care va fi în bună măsură compensat de scăderea prețului la energie.

De aproximativ trei luni, Traian Băsescu și o serie de politicieni din zona opoziției, printre care, la loc de cinste, se numără bineînțeles și oastea de strânsură a președintelui din PMP, caută să convingă România că introducerea accizei de 7 eurocenți la combustibil va declanșa o adevărată ”apocalipsă” a prețurilor.

Culmea este că exact aceiași politicieni care astăzi rostogolesc asemenea previziuni sumbre sunt cei care și-au pus semnătura pe măsurile de austeritate. Or, în perioada 2009-2011, nici Traian Băsescu, nici Emil Boc, nici Elena Udrea și nici Vasile Blaga nu au arătat că le pasă vreun pic de românii care au trebuit să îndure simultan și reducerea drastică a veniturilor și explozia prețurilor generată de majorarea TVA-ului la 24 de procente.

Niciunul dintre cei amintiți nu a semnat atunci vreo petiție sau vreo scrisoare prin care să ceară revenirea la un nivel de TVA suportabil pentru o populație și așa lovită până peste poate de măsurile de austeritate, sau să pledeze pentru compensarea majorării prețurilor la motorină și benzină, care, între 2009 și 2012, s-au majorat cu 70%, respectiv 90%. În schimb, astăzi, când cabinetul se pregătește să pună în aplicare noua acciză, Palatul Cotroceni secondat de PMP și Elena Udrea se întrec în gesturi populiste, solicitând guvernului să renunțe la o măsură care va avea în realitate un impact neglijabil asupra prețurilor și, implicit, asupra nivelului de trai al românilor.

Astfel, dincolo de ieșirile panicarde ale lui Traian Băsescu și de isteria întreținută de PMP-iști, realitatea este că măsura preconizată de cabinet nu va genera nici pe departe un efect inflaționist major. Iar cea mai bună dovadă în acest sens o oferă calculele efectuate de specialiștii BNR, conform cărora creșterea accizei va avea un impact de doar 0,28 puncte procentuale asupra ratei infalției. Restul până la 0,4-0,5 puncte procentuale, cât anticipează unii așa-ziși analiști că ar reprezenta influența accizei în rata inflației, reprezintă în realitate rezultatul schimbării modalității de calcul, factor care se manifestă deja începând cu 1 ianuarie anul acesta.

Pe lângă acest impact redus calculat de BNR și confirmat de prognozele organismelor financiare internaționale, trebuie luate în considerare și măsurile pe care cabinetul urmează să le implementeze pentru a reduce influența accizei la combustibili în activitatea transportatorilor și a agricultorilor.

Astfel, Guvernul urmează să adopte în şedinţa de miercuri un act normativ în baza căruia transportatorilor care au licenţă de transport şi prezintă factură legală de alimentare cu motorină le va fi returnată, trimestrial, o parte din acciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburant. Mai precis, aceștia vor primi înapoi 4 eurocenți din totalul de 7 și, ca urmare, impactul accizei asupra ratei inflației ar trebui să scadă și mai mult, ajungând undeva în jurul nivelului de 0,2 puncte procentuale.

De asemenea, acciza de șapte eurocenți nu va avea o influență semnificativă nici asupra fermierilor români, în condițiile în care statul va compensa eventualele creșteri de preț prin subvențiile acordate pe litrul de motorină. În acest sens, este de reținut poziția exprimată de către președintele UNPCPR, Costel Olteanu, care opina că acciza nu ar trebui să aibă impact asupra prețurilor produselor agricole ” Aşa cum din 2013 diferenţa de acciză a fost compensată, va fi şi în continuare, şi înţeleg că în anul 2014 nivelul de compensare va ajunge undeva la 1,8 lei pe litru. Am spus că preţul motorinei nu va influenţa semnificativ, pentru că fermierii au înţeles că profit se face din producţie mare cu volume mari şi din reducerea costurilor de producţie. Astfel, fermierii optimizează consumurile folosind o putere adecvată agrotehnicii aplicate”.

Urmare a acestor măsuri, devine evident că în urma introducerii accizei nu ar trebui să asistăm la un lanț al scumpirilor. Desigur, vor exista și unii producători agricoli sau transportatori care vor încerca să profite de prilej și să majoreze prețurile, dar, foarte probabil, numărul acestora va fi redus în contextul în care discutăm totuși despre o piață cu cerere încă redusă. Ca urmare, cei care doresc să se mențină în afaceri, vor trebui să renunțe rapid la majorări nejustificate de preț.

În plus, în analizarea impactului accizei la combustibili asupra inflației și a puterii de cumpărare a românilor trebuie ținut cont și de faptul că eventualele majorări de prețuri vor fi compensate prin ieftinirea energiei electrice. Astfel, tot începând cu 1 aprilie, prețul energiei electrice se va reduce cu 3%, ceea ce se va traduce într-un impact negativ asupra inflației de 0,15 puncte procentuale.

În sfârșit, dincolo de lamentațiile Cotroceniului și ale PMP-iștilor, o analiză obiectivă trebuie să ia în considerare și estimările directe asupra bugetului gospodăriilor ale majorării prețului la combustibili. Or, conform acestor prognoze, în aproximativ două treimi dintre gospodăriile din România, cheltuielile lunare pentru combustibili vor crește cu o sumă cuprinsă între 60 de bani și 4 roni. Chiar și în cazul românilor mai bogați, impactul mediul lunar direct al accizei la combustibil nu va depăși 10 ron pe lună.

Altfel spus, nici vorbă de spirala inflaționistă majoră proorocită de mafaldele cotroceniste. În realitate, acciza la combustibil ar trebui să aibă un impact redus asupra inflației, care va fi în bună măsură compensat de scăderea prețului la energie, aducând în schimb la buget aproximativ 2 miliarde de euro care vor putea fi utilizați pentru dezvoltarea de autostrăzi, sau finanțarea de măsuri cu impact social.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ