De ce își sporesc România și alte țări din Europa de Est capacitățile militare – analiză Defense News

În timp ce activitatea Rusiei în Ucraina reprezintă un factor major care accelerează achiziţiile militare făcute de unele naţiuni – aşa se vede în achiziţiile făcute de Polonia şi de achiziţionarea de sisteme în România – rivalităţile regionale constituie o a doua forţă motrice, aşa cum exemplifică Serbia şi relaţia ei tensionată cu Croaţia.

În România, care s-a poziţionat ca unul dintre principalii aliaţi din Europa de Est în ceea ce priveşte achiziţiile de apărare din ultimii ani, o mare parte din cheltuielile militare se concentrează pe achiziţia sistemului de apărare aeriană şi antirachetă Patriot de la Raytheon.

În noiembrie 2017, Bucureştiul a trimis o scrisoare de ofertă şi acceptare pentru a deschide calea pentru achiziţionarea sistemului, în cadrul unui contract în valoare de până la 3,9 miliarde de dolari.

Pentru a demonstra capacităţile sistemului peste Marea Neagră, Statele Unite şi militarii români au organizat un exerciţiu comun în iunie. George Scutaru, parlamentar al Partidului Naţional Liberal român şi director pentru dezvoltare la think tank-ul ‘New Strategy Center’ din Bucureşti, a declarat pentru Defense News că „România vrea să arate hotărâre în procesul de creştere a propriilor capacităţi de apărare” şi să contribuie „la efortul NATO de a descuraja acţiunile ruseşti în regiunea Mării Negre”.

De asemenea, Scutaru a menţionat că România a semnat un contract cu Lockheed Martin, pentru a cumpăra atât sistemul de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS), cât şi sistemul de lansare multiplă ghidată de rachete (GMLRS), pentru 1,25 miliarde de dolari, devenind astfel primul client european pentru HIMARS.

„Postura şi responsabilitatea României rămân cruciale între Marea Neagră, Balcanii de Vest şi coeziunea flancului estic”, a spus el.

Prinsă într-o cursă a înarmării cu Croaţia, Serbia s-a poziţionat ca un stat neutru capabil să achiziționeze arme şi echipamente militare atât de la NATO, cât şi de la alianţa militară a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, condusă de Rusia.

Serbia a achiziţionat avioane de luptă Mikoyan MiG-29 de la Belarus şi Rusia şi şi-a exprimat interesul de a cumpăra sisteme de apărare aeriană S-300 de la Rusia.

Cu toate acestea, guvernul sârb a comandat, de asemenea, nouă elicoptere H145M de la Airbus, primul fiind livrat în iunie trecut. O lună mai târziu, guvernul sârb de la Belgrad a semnat un acord pentru a achiziţiona 18 sisteme de apărare aeriană Mistral 3 cu rază scurtă de acţiune, dotate cu 50 de rachete de la producătorul european de rachete MBDA.

„Cu această primă comandă europeană de rachete, Serbia devine a 32-a ţară-client pentru racheta Mistral şi a zecea ţară invitată să se alăture clubului de utilizatori ai Mistral”, a declarat MBDA, într-un comunicat din 16 iulie.

„Fiind cea mai recentă generaţie a familiei Mistral, aflată astăzi în funcţiune, Mistral 3 prezintă o rezistenţă foarte mare la contramăsurile în infraroşu şi o capacitate de a atinge ţinte aeriene care prezintă o semnătură termică scăzută, cum ar fi rachetele şi dronele”.

Acordul vine în timp ce rivalul regional al Serbiei, Croaţia, dezvoltă un program de modernizare a forţelor sale aeriene şi achiziţionează noi avioane de luptă. La începutul acestui an, guvernul Croaţiei a anulat decizia anterioară de a cumpăra avioane de luptă F-16C / D Barak din Israel, pe fondul rapoartelor privind opoziţia guvernului american la contract.

În afară de Israel şi de Statele Unite, alţi ofertanţi au inclus Grecia, care a oferit aeronave F-16 folosite şi Suedia, cu avioanele de luptă JAS 39 Gripen. „Administraţia politică şi militară de la Belgrad susţine că achiziţia de arme noi este un eelement al echilibrului în regiune şi unul de descurajare”, a scris analistul Duro Kozar în cotidianul Oslobodenje de la Sarajevo. „Acestea fiind spuse, în această vecinătate în care majoritatea ţărilor sunt state membre ale NATO, acest lucru nu deranjează deloc Serbia în a-şi „ascuţi dinţii” şi a deţine un arsenal mult mai mare decât ar avea nevoie un stat neutru din punct de vedere militar”.