De ce nu trebuie să fie România îngrijorată după eşecul Nabucco
Anularea proiectului Nabucco are implicații importante pentru România, fiind o decizie care influențează direct capacitatea țării noastre de a obține resurse noi de gaze naturale și din alte surse decât cele existente.
Totuși, țara noastră nu are motive să fie foarte îngrijorată, deoarece are la dispoziție alternative care se pot dovedi a fi chiar mai avantajoase decât proiectul conductei ce ar fi străbătut teritoriu românesc – resursele de gaze naturale din Marea Neagră, gazele de șist și conectarea la conducta South Stream.
Consorțiul Shah Deniz, care are planuri de exploatare pentru zăcămintele de gaze naturale din Asia, a optat între două mari proiecte de gazoducte care erau considerate inițial ca variante pentru Uniunea Europeană: Nabucco Vest, care ar traversa şi România, şi TAP (Trans-Adriatic Pipeline), alegându-l pe cel din urmă.
Scopul inițial al proiectului Nabucco Vest a fost de a reechilibra lipsa de surse de gaze naturale pentru Europa aducând gaze din Azerbaijan, având astfel o importanță strategică și pentru România, deoarece cea mai mare parte a conductei ar fi traversat țara noastră (475 km). Importul de gaze naturale în Europa se ridică la 300 de miliarde de metri cubi anual, în timp ce Nabucco ar putea furniza circa 23 de miliarde de metri cubi, circa 8% din necesar.
Gazele ce ar fi fost furnizate prin conducta Nabucco ar fi avut o importanță foarte mare pentru Uniunea Europeană, dar ar fi reprezentat un avantaj imens și pentru România, în contextul în care Rusia și-a păstrat până acum monopolul asupra livrării de gaze naturale în statele blocului comunitar european. Dependența față de importul de gaze din Rusia afectează capacitatea UE de a fi un producător competitiv pe piața internațională, dar și capacitatea României de a lua decizii strategice pe viitor,
Totuși, se pare că într-un final va fi implementată alternativa TAP (Trans Adriatic Pipeline), care are un traseu mai sudic, din nordul Greciei şi până în sudul Italiei, trecând prin Albania şi Adriatica. TAP se va lega pe teritoriul Turciei la TANAP (conducta Trans-Anatoliană) și va avea o capacitate inițială de 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, având ca acţionari pe Axpo (Elveţia) şi Statoil (Norvegia), câte 42,5%, şi E.ON Ruhrgas (Germania) cu 15%.
Deși România nu se va putea lega la sursa de gaze reprezentată de TAP, există totuși alternative pentru țara noastră, precum resursele de gaze naturale din Marea Neagră și gazele de șist. În plus, deși este ceva mai puțin avantajoasă din punct de vedere al distanțării de influența rusească, România mai are oportunitatea de a se lega la conducta South Stream, propunere care a venit direct din partea reprezentanților guvernului din Kazakhstan.
Subiectul a fost discutat în întâlnirea pe care premierul Victor Ponta a avut-o cu omologul său, Serik Ahmetov, şi preşedintele companiei de stat KazMunaiGaz.Comunicatul de presă venit de la Guvern informează că au avut loc discuții despre oportunitatea unor noi investiţii în România, dar și despre posibilitatea livrării de gaz din Kazahstan în România, o opţiune în acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria către România.
Proiectul South Stream vizează construirea unei conducte de transport de gaze naturale din Rusia către Bulgaria, prin Marea Neagră, şi, mai departe către Grecia, Italia şi Austria. Proiectul va transporta până la 60 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti pe sub Marea Neagră către Europa Centrală şi de Est anual, iar aceasta ruta nu prevede traversarea Turciei.
Oferta vine în contextul seriei de vizite oficiale pe care premierul Victor Ponta le întreprinde zilele acestea în statele din Asia , printre acestea numărându-se și Republica Kazakhstan. Prim-ministrul român s-a întâlnit cu această ocazie cu omologul său kazah, Serik Ahmetov și a participat la o ceremonie de semnare a unor acorduri comune. Prim-ministrul a afirmat turneul în cele patru state asiatice - Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China - are un caracter preponderent economic.
“Sunt ţări cu potenţial financiar important. Dacă pe această stabilitate politică şi economică putem să atragem investiţii şi din afara UE, din ţările care au resurse financiare importante, cred că obiectivul nostru principal - acela de a crea locuri de muncă, de a avea investiţii străine, de a avea ţara din estul Europei cea mai deschisă pentru investiţii şi pentru dezvoltare - se poate atinge”, a declarat premierul miercuri, în cadrul ședinței de Guvern.
Cu cât se vor putea găsi mai multe surse de gaze naturale pe care România să le poată utiliza pentru a-și asigura necesarul energetic, cu atât este mai bine pentru viitorul economic al țării noastre. Obținerea diversității în privința surelor de gaze naturale, deși uneori poate să implice unele compromisuri, va fi întotdeauna un scop demn de urmat, pentru că va oferi mai multă siguranță și stabilitate economiei românești.
În același timp, întărirea relațiilor internaționale ale țării noastre, pe baza unor acorduri de colaborare în mai multe domenii – printre care și cel energetic, reprezintă atât o plasă de siguranță, cât și o motivație pentru investitorii străini să vină în România și să genereze noi locuri de muncă și creștere economică.