De ce restructurarea aparatului central este singura soluţie pentru un stat eficient

A venit şi rândul USL-ului să se confrunte cu sincopele istorice prezente în organizarea şi funcţionarea aparatului central al statului. Cele mai multe guvernări care s-au succedat la conducerea statului, credem noi, s-au confruntat cu birocraţia excesivă din sistemul clădit pe temelia ultra-centralizată, rezultată în urma a mulţi ani de plasare a clientelei politice în sinecurile din ministere şi autorităţi centrale.

După 1990, aparatul central al statului a fost un depozitar al clientelei de partid. Pornind de la un aparat de aproximativ 800.000 de funcţionari în 1990, corpul funcţionarilor din România a ajuns la aproximativ 1.200.000 de persoane. Foarte mulţi funcţionari care îşi desfăşoară activitatea zilnică în interes propriu, nepregătiţi pentru rigorile specifice unui sistem care se vrea eficient, un sistem menit să gestioneze eficient politicile publice dictate de Guvern. Nu este un secret pentru nimeni faptul că aparatul central al statului prezintă disfuncţionalităţi majore în funcţionare şi dacă există totuşi cineva care are vreo urmă de îndoială faţă de această afirmaţie îi invităm să studieze ratele de absorbţie anuale a fondurilor europene din 2007 şi până în 2012. Vom reveni totuşi la acest exemplu mai târziu.

Până în momentul de faţă, istoria noastră postdecembristă cuprinde nu mai puţin de 14 guverne distincte. Fiecare guvernare la momentul instalării şi-a construit strategia, modalitatea de implementare a politicilor publice pe baza oamenilor proprii. Aceşti oameni care au umplut organigramele ministerelor au rămas. Există în continuare în sistem chiar după ieşirea de la guvernare a forţelor politice care i-au adus în funcţiile respective.

Trebuie înţeles că analiza noastră nu are ca scop denigrarea categoriei socio-profesionale a funcţionarilor publici. Cu certitudine majoritatea celor care lucrează în slujba cetăţeanului sunt oameni care îşi fac datoria şi ştim foarte bine că sunt oameni care nu au cele mai bine plătite slujbe din România. Problema nu este masa funcţionarilor, problema este reprezentată de acei funcţionari care persistă în sistem fără performanţă. Problema este reprezentată de acei oameni care, pe baza relaţiilor personale, au reuşit să obţină posturi care nu erau necesare pentru buna funcţionare a autorităţilor publice centrale.

Această problemă, prezentă în toate guvernările ultimilor 13 ani se concretizează în lărgirea birocraţiei, majorarea considerabilă a timpului necesar de la idee la practică, ineficienţă, gafe şi bani pierduţi. Statul trebuie să conştientizeze că fără abordarea curajoasă a acestei probleme, sistemul aparatului central de lucru al guvernului dar şi a celorlalte autorităţi publice centrale riscă să devină sufocat şi să rămână neadaptat la standardele impuse de partenerii noştri europeni. Statul trebuie să devină suplu, eficient şi să aibă în permanenţă ca obiectiv central cetăţeanul.

Numărul funcţionarilor care lucrează în prezent în administraţia publică centrală este de aproximativ jumătate de milion. Trendul este unul descendent. Spre exemplu, în primele două luni ale anului curent, peste 1.000 de funcţionari au părăsit posturile din administraţia publică centrală. Trendul descendent este în sine benefic pentru funcţionarea sistemului. Este de preferat ca administraţia publică centrală să susţină, cu acelaşi buget mai puţin oameni, mai bine plătiţi şi mai bine motivaţi decât mai mulţi oameni cu salarii reduse.

Salariile reduse în anul 2010 cu 25% au avut un efect devastator asupra acelei părţi a funcţionarilor publici dar şi a bugetarilor în general, care şi-au făcut datoria cu plăcere şi cu pasiune. Lipsa de motivare care a decurs natural din reducerea considerabilă a veniturilor a avut un efect direct asupra performanţei actului de guvernare şi acest lucru se vede încă. Deci s-a dovedit că reducerea salariilor nu este o soluţie viabilă pentru eficientizarea sistemului. În concluzie putem spune că este de preferat ca statul să ia trei măsuri simultane. În primul rând implementarea unui program de măsurare calitativă şi cantitativă a performanţei funcţionarilor. În cel de-al doilea rând restructurarea sistemului pe baza studiului performanţelor angajaţilor în sistem. În cel de-al treilea rând este necesară creşterea veniturilor funcţionarilor care au demonstrat că se ridică la standardele de performanţă necesare. Încercările de restructurare anterioară au vizat mai degrabă o epurare politică decât impunerea unor standarde de calitate pentru serviciile prestate de funcţionari. Disponibilizările au fost făcute temporar doar pentru a reumple aparatul administrativ cu alţi oameni.

De ce am crede că de această dată va fi diferit. Guvernul USL a anunţat chiar prin vocea primului ministru Victor Ponta că în toamnă guvernul va întreprinde un amplu program de restructurare a aparatului administrației publice centrale. Dacă restructurare înseamnă din nou disponibilizări pentru a ajunge la o cotă bugetară atunci nimic nu se va rezolva.

Sunt câteva motive pentru care am putea să credem că această restructurare nu va echivala cu o simplă disponibilizare din raţiuni bugetare:

1.     Strategia managerială implementată de Guvern privind absorbţia  fondurilor europene.

Absorbţia fondurilor europene a crescut într-un singur an cu 108%. În spatele acestei cifre sunt oameni. Funcţionarii angajaţi la autorităţile de management din cadrul ministerelor au reuşit să deblocheze programele de finanţare suspendate de CE pe motiv de nereguli sesizate în perioada 2009-2011. Aceşti funcţionari sunt plătiţi în medie cu, atenţie, 1.000 de lei. Subfinanţarea acestor funcţionari poate părea ireală având în vedere sumele de bani pe care le gestionează. Soluţia guvernului este simplă şi poate fi subsumată cu proverbul românesc „după faptă şi răsplată”. Majorarea considerabilă a veniturilor salariaţilor autorităţilor de management şi deschiderea de linii de colaborare cu sectorul privat de consultanţă este anunţată deja de premier. Dacă avem acest precedent creat de către guvern putem să presupunem că restructurările din aparatul central se vor baza, de asemenea pe meritocraţie şi nu pe birocraţie.

2.     Guvernul USL are o şansă majoră de a crea un echilibru între administraţia publică centrală şi cea locală prin regionalizare. Descentralizarea este de multe ori şi pentru mulţi un concept atât de amorf încât, în opinia noastră trebuie definit. Aşadar, descentralizarea este procesul de transfer al capacităţii decizionale de la autorităţile publice centrale la cele locale cu scopul de a aduce decizia cât mai aproape de cetăţean. După cum se poate vedea, regionalizarea răspunde exact criteriului descentralizării pe care toate statele europene şi l-au asumat. Dacă o parte din funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea în aparatul central administrativ vor fi puşi la dispoziţia regiunilor atunci şi procesul descentralizării va căpăta un conţinut şi, de asemenea se va putea reforma sistemul autorităţilor publice centrale pe fond şi nu doar de formă.

3.     Un alt motiv pentru care USL este obligată să ia decizia de restructurare este dat de faptul că nu îşi mai permit să aştepte. USL are doar un an să demonstreze că poate creşte absorbţia fondurilor europene şi amplul proces de reformă a sistemului public derulat prin modificarea Constituţiei, conceperea codului electoral sau începerea procesului de regionalizare dar şi prin alte proiecte majore de privatizare nu suportă foarte multe erori. Acest proces de reformă trebuie să se bazeze pe un suport tehnic şi administrativ performant construit din profesionişti bine plătiţi şi în nici un caz de sinecuri politice. Este practic singura şansă pentru un stat eficient.

Efectele restructurării anunţate de guvernul USL se vor observa în timp şi este o certitudine faptul că vor fi atent urmărite de analişti şi politicieni deopotrivă. În presă au apărut deja informaţii cu privire la planul de restructurare prevăzut într-un proiect de ordonanţă. Eficienţa guvernului se va confirma sau infirma nu prin prisma economiilor făcute la bugetul de stat ci prin evaluarea funcţionării sistemului administrativ central de după restructurare. Şi sunt suficiente teste care să releve dacă restructurarea a fost făcută pe criterii politice sau nu. Până în acel moment, analiza de faţă lansează ipoteză că restructurarea este necesară şi va avea ca efect decongestionarea şi fluidizarea administraţiei publice centrale cu obiectivul final de eficientizare a activităţii guvernului şi autorităţilor publice centrale prin prisma argumentelor de mai sus.