De ce rezistă coabitarea Ponta – Băsescu
Nu trece zi în care politicieni şi jurnalişti deopotrivă să nu anticipeze sfârşitul coabitării dintre preşedintele Băsescu şi premierul Ponta.
Desigur, motive ar fi suficiente dacă ne raportăm la relaţia personală dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta care nu a fost, nu este şi probabil nici nu va fi vreodata una cordială. Nu pentru că premierul nu ar avea deschidere în acest sens, ci pentru că Traian Băsescu a făcut de prea multe ori dovada comportamentului său duplicitar, ceea ce îl transformă într-un personaj nefrecventabil.
Premierul Ponta a înţeles că interesul instituţional al României trebuie situat deasupra provocărilor pe care şeful statului le sădeşte în speranţa aprinderii unor noi conflicte atât de dragi Cotroceniului. De aceea, varianta înghețării relațiilor instituţionale, pe care primul ministru o are, de asemenea, la dispoziţie, ar dăuna foarte mult țării. De asemenea, pactul de coabitare este important şi din perspectiva asigurării unui climat de stabilitate instituţională astfel încât priorităţile guvernării să nu fie periclitate.
Încrederea acordată de alegatori USL-ului, prin votul din decembrie 2012, obligă actuala guvernare să depună toate eforturile pentru a-şi respecta angajamentele asumate şi a raspunde in mod adecvat aşteptărilor cetăţenilor, indiferent de provocările electorale ale adversarilor politici. Fiindcă USL se bate nu doar cu dezastrul lăsat în urmă de guvernările PDL, ci şi cu retorica unui şef al statului aflat într-o campanie furibundă pentru PMP şi Elena Udrea.
De altfel, instinctul agresiv al preşedintelui Băsescu a fost lesne observabil pe perioada absenţei lui Victor Ponta din România. Şeful statului a acţionat într-o totală lipsă de fair-play, acuzând şi lovind puternic în guvernarea USL, dar mai ales în primul ministru. O campanie deşănţată prin care Traian Băsescu a denaturat realizările guvernării USL pentru a crea un culoar electoral Partidului Mişcarea Populară.
La revenirea în ţară, Victor Ponta nu s-a lăsat mai prejos şi i-a dat o replica pe măsură preşedintelui Băsescu, demontând jocurile şefului statului. De altfel, propaganda lui Traian Băsescu dă rateuri din ce în ce mai mari, dacă luăm în calcul faptul că actuala guvernare chiar obţine rezultate, iar românii constată cu proprii ochi că evoluţia ţării este pozitivă, comparativ cu dezastrul guvernărilor Boc şi Ungureanu, coordonate de Traian Băsescu.
Logica politică îţi spune că derapajele frecvente şi constante ale preşedintelui Băsescu ar trebui să genereze ruperea acordului de coabitare. Însă responsabilităţile asumate ca prim-ministru îi dictează lui Victor Ponta calea de urmat, iar denunţarea coabitării nu ar fi oportună pentru bunul mers la României. Cel puţin nu la acest moment. În concluzie, la nivel personal lucrurile stau prost în relaţia Ponta – Băsescu, dar instituțional lucrurile merg bine.