De ce sărbătorim Ziua Drapelului
Anul acesta Ziua Drapelului a fost umbrită de accidentul tragic din Muntenegru, în care 18 cetăţeni români şi-au pierdut viaţa.
Naţiunile se identifică prin simboluri: drapel, imn, stemă, dar şi altele. Aceste simboluri sunt sau ar trebui să fie sacre pentru fiecare naţiune. Simbolurile provoacă sentimente foarte puternice şi de multe ori adevărate drame. Numai dacă ne aducem aminte de cazul „bentiţei tricolore” de la începutul acestui an, atunci când mii de cetăţeni au ieşit în stradă pentru a susţine cauza elevei Sabina Elena, ne dăm seama de puterea acestor simboluri. Iar în regimurile totalitare (nazism, fascism, comunism) simbolistica avea o însemnătate şi mai puternică.
Dacă luăm partea pozitivă a simbolurilor, acestea sunt foarte utile pentru a crea şi sedimenta sentimentele naţionale. Ziua Drapelului Naţional are o astfel de simbolistică şi se pare că autorităţile din România cultivă din ce în ce mai mult acest sentiment. De exemplu, premierul Victor Ponta a transmis anul trecut un mesaj foarte puternic de Ziua Drapelului Naţional: „Steagul naţional a fost mereu un simbol al luptei pentru unitate, pentru dreptate şi pentru integritate. Celebrarea sa, pe 26 iunie, este un moment de mândrie şi de onoare naţională, în memoria momentului în care Guvernul Revoluţionar de la 1848 a decretat asumarea `Tricolorului` ca steag naţional al tuturor românilor. Steagul naţional a însoţit reprezentanţii poporului român în cele mai importante momente din ultimele două secole, de la obţinerea independenţei, trecând prin Unirea cea Mare şi ajungând la Revoluţia din 1989. Steagul naţional ne reprezintă astăzi peste tot în lume, la reprezentanţele diplomatice, la evenimentele din plan internaţional, la reuniunile organismelor internaţionale din care România face parte. Steagul naţional este cel care le aminteşte zilnic românilor de peste graniţe care sunt originea şi valorile lor”.
Nici Preşedintele României, Traian Băsescu, nu s-a lăsat mai prejos. Mesajul acestuia a fost la fel de puternic: „Drapelul aminteşte fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului şi să respectăm eroismul înaintaşilor. Drapelul Național este și simbolul sub care astăzi militarii români participă în teatrele de operații din Irak, Afganistan, Bosnia-Herțegovina și Kosovo”.
Anul acesta Ziua Drapelului a fost umbrită de accidentul tragic din Muntenegru, în care 18 cetăţeni români şi-au pierdut viaţa. Astfel, autorităţile române au declarat ziua de 26 iunie zi de doliu naţional şi au decis să coboare tricolorul în bernă. Cu toate acestea, premierul Ponta a participat la evenimentul public dedicat Zilei Drapelului Naţional, iar preşedintele Băsescu a transmis un nou mesaj puternic, pe aceleaşi linii ca şi în anul precedent: „Ziua de 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, reprezintă pentru toţi românii un moment de sărbătoare. Drapelul Naţional aminteşte fiecărui român trecutul de luptă pentru unitate şi independenţă şi ne face să trăim un sentiment de mândrie şi de apartenenţă la ţară şi la valorile naţionale. Zbuciumata istorie a României a dovedit că Drapelul Naţional reprezintă principalul simbol al unităţii românilor de pretutindeni, amintind fiecăruia dintre noi datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, independenţa şi suveranitatea României. În această zi îi îndemn pe toţi românii, oriunde s-ar afla, să cinstească aşa cum se cuvine acest simbol naţional”.
Este de salutat felul în care autorităţile române au început să valorifice simbolurile naţionale şi sper ca acest fenomen să se extindă şi asupra sistemului educaţional.
Deci, să ţinem minte: Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată în 1998 prin Legea nr. 96. Conform legii autorităţile din România au obligaţia să marcheze ziua prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice. De Ziua Drapelului Naţional vă îndemn, dragi români, să fiţi mândri că aparţineţi acestei naţiuni!