De ce sunt cartofii scumpi? Ministrul Agriculturii a găsit răspunsul!

| 17 mai, 19:22

Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat, întrebat despre pretul mare al cartofilor, că preţul suplimentar vine din faptul că sunt cartofi de anul trecut şi există costuri de depozitare, el referindu-se apoi la roşii, dar şi la faptul că la Bruxelles piaţa este de trei ori mai scumpă decât în România.

„Puteţi să-mi spuneţi că-s veniturile altele, dar produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea lor este extraordinară”, a afrimat ministrul.

„Cartoful este de anul trecut, s-a recoltat anul trecut, fermierii i-au ţinut în depozite cu temperatură controlată aproape un an de zile ca să-l aducă pe masa consumatorului pe tot timpul anului. Acestea sunt costuri suplimentare care se regăsesc în acest preţ, este normal, este firesc, şi dacă luaţi analiza preţurilor din ultimii ani, o să vedeţi aceeaşi tendinţă şi acelaşi comportament pe piaţă. Am văzut şi ieri, şi alaltăieri, am încercat să intervin la un post de televiziune, eram la Bruxelles, la Consiliu, pentru a stăpâni această dorinţă de a torpila proiecte şi programe pe care le are România, puse în faţa consumatorului, şi pentru care, iată, facem eforturi bugetare să le aducem aici, şi anume cum că preţul la tomate este mare”, a afirmat ministrul Agriculturii, întrebat despre preţul mare al cartofilor.

El a ţinut să precizeze că, de câte ori merge în străinătate, se duce sa vadă şi preţurile din piaţă, iar la Bruxelles, preţurile sunt de trei ori mai mari decât în România.

„Am văzut preţurile la Bruxelles, de fiecare dată când mă duc la Bruxelles şi în alte ţări străine mă duc să văd care este piaţa, şi acolo este de trei ori mai scumpă decât în România. Bine, puteţi să-mi spuneţi că-s veniturile altele, dar produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea lor este extraordinară”, a explicat Daea.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în aprilie, la 4,11%, după ce urcase în martie la 4,03%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 32,33% doar în ultimele patru luni, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (32,33%), alte legume şi conserve de legume (23,61%) şi citrice (13,09%).

Tag-uri: cartofi
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ