De ce trebuie sa ajungă Roşia Montană în Parlament

Într-un interviu acordat ziarului Adevarul la începutul acestei săptămâni, președintele a lansat un atac de-a dreptul furibund la adresa premierului și a îndrăznelii acestuia de a debloca proiectul privind exploatarea de la Roșia Montană. ”Să dedici o lege Roşiei Montană e un act de laşitate. Nu are nevoie de lege o asemenea decizie. Este suficientă o hotărâre de guvern pentru că acolo discutăm de nişte acţiuni ale statului. Laşitatea e tipică actualului guvern", a spus Băsescu, amenințând chiar că, ”dacă dezbaterile vor continua şi nu găsim un mod de a face proiectul acceptabil pentru toată societatea, îl decidem democratic prin referendum. Nu exclud posibilitatea să îl organizez, dacă guvernul nu găseşte resurse să discute cu societatea civilă, odată cu europarlamentarele”.

Lăsând la o parte agresivitatea declarației și motivațiile ei electorale, trebuie remarcat că președintele face două afirmații complet nesusținute de realitate.

Prima dintre ele se referă la faptul că trimiterea proiectului de lege în discuție ar fi un act de ”lașitate” din partea premierului, care, susține Traian Băsescu, ar căuta o soluție care să îi permită să se derobeze de răspunderea aprobării proiectului dezvoltat de la Roșia Montană. Și totuși, situația nu stă deloc așa.

Demersul premierului vine ca o continuare firească la demersurile prin care USL încearcă să reașeze cadrul instituțional democratic într-un făgaș de normalitate. Iar aceste demersuri vizează în mod special Parlamentul, instituție fundamentală a democrației românești, care însă a beneficiat de un capital de încredere tot mai scăzut în ultimii ani, inclusiv ca urmare a atacurilor la baionetă pe care Traian Băsescu le-a executat împotriva acestei instituții.

Ajunși în acest punct trebuie să remarcăm faptul că guvernul condus de Victor Ponta și-a făcut treaba în ceea ce privește subiectul Roșia Montană. A redeschis negocierile cu RMGC și a încheiat un acord care îi obligă pe canadieni să respecte condiții mult mai drastice de mediu decât se prevăzuse în acordurile anterioare, încheiate în perioada guvernărilor PDL-iste.  Totodată, așa cum a fost obligat chiar și Traian Băsescu să o recunoască, acordul, materializat în proiectul de lege înaintat către Parlament, garantează beneficii financiare considerabile pentru statul român.

Desigur, în baza acestui acord, cabinetul avea posibilitatea să hotărască de unul singur, printr-o ordonanță de urgență. Și în acest caz, mai devreme sau mai târziu, Parlamentul ar fi trebuit să se pronunțe. Dar votul pe care parlamentarii l-ar fi dat ar fi fost unul de tip post-factum, după ce proiectul de la Roșia Montană ar fi demarat efectiv.

Optând pentru o ordonanță de urgență privind exploatarea de la Roșia Montană, cabinetul s-ar fi confruntat desigur cu critici virulente în primă instanță. Treptat însă, subiectul s-ar fi stins, iar controversele existente la ora actuală pe acest subiect și-ar fi pierdut din forță, existând toate șansele ca dezbaterea parlamentară asupra ordonanței în discuție să se desfășoare într-un anonimat perfect.

Preferând însă varianta unui proiect legislativ, cabinetul a anulat un asemenea scenariu și a dat posibilitatea românilor să se pronunțe asupra subiectului, fie și prin intermediul reprezentanților lor aleși.  Altfel spus, în loc să aleagă varianta cea mai comodă, cabinetul a optat pentru o soluție care prelungește dezbaterea și care, implicit, amplifică riscurile de imagine la care se expune. Așadar, nici vorbă de lașitate.

Cea de-a doua afirmație pe care o face Traian Băsescu este că guvernul ar fi evitat dialogul cu societatea civilă prin decizia de a trimite proiectul către Parlament. Și de această dată, președintele se află într-o eroare evidentă.

Decizia guvernului de a introduce în dezbatere parlamentară proiectul de lege privind Roșia Montană asigură exact acele premise ale dialogului cu societatea civilă, pe care Traian Băsescu susține că ar vrea să le furnizeze prin convocarea unui referendum. În loc să încerce să fenteze ONG-urile care se opun proiectului, cabinetul le oferă un cadru instituțional în care să își expună punctul de vedere, în timp ce Legislativul are oportunitatea de a demonstra că este capabil să își ia în serios rolul deliberativ și să asigure premise pentru o dezbatere echilibrată.

Rămâne de văzut, desigur, în ce mod vor decide parlamentarii că este cel mai oportun să creioneze acest cadru. Este posibil să avem o comisie specială care să analizeze subiectul sau este posibil ca proiectul legislativ înaintat de către guvern să urmeze drumul legislativ normal.

Indiferent însă de formula pentru care se va opta, debaterea parlamentară va oferi pentru prima dată cetățenilor posibilitatea să se informeze corect și complet asupra unui subiect care a divizat societatea românească în ultimii 10 ani de zile. Iar prin faptul că asigură premisele pentru ca această dezbatere să aibă loc, guvernul nu doar că nu dă dovadă de lașitate, dar face un act de profundă responsabilitate.

De pe urma deciziei cabinetului, în câștig iese democrația românească, care începe să funcționeze din nou așa cum este firesc să o facă pe bază de dialog și nu pe bază de dictat politic, așa cum ar fi dorit Traian Băsescu.