De ce vorbesc femeile mai mult decât bărbaţii?

| 14 oct, 2013

Potrivit unor studii citate de publicaţia The Week o femeie scoate pe gură aproximativ 20.000 de cuvinte pe zi, iar un bărbat nu depăşeşte 7.000. Dacă înmulţim numărul de zile dintr-un an vedem că persoanele de sex feminin adună în dreptul lor aproximativ 7,3 milioane de cuvinte, iar bărbaţii puţin peste 2,5 milioane de cuvinte.

Pornind de la faptul că femeile vorbesc de trei ori mai mult decât bărbaţii o echipă de cercetători formată din neurologi şi psihologi de la Universitatea din Maryland a încercat să afle răspunsul la întrebarea: De ce vorbesc femeile mai mult decât bărbaţii?

Răspunsul găsit de echipa de neurologi şi psihologi, condusă de Margaret McCarthy, a fost proteina FOXP2. Datorită acestei proteine femeile vorbesc mai mult decât bărbaţii.

Iniţial, testele au fost realizate pe şobolani, unde s-a observat că proteina FOXP2 - asociată cu vocalizarea se găseşte în număr mai mare în creierul masculilor. Cercetătorii au testat 10 copii cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani pentru a vedea nivelul proteinei ​​FOXP2.

Astfel, comparativ cu băieții, fetiţele au cu 30 la sută mai multe proteine ​​FOXP2 în zona creierului ce corespunde vorbirii, conform The Telegraph.

Potrivit studiilor citate în articol o femeie spune cam 20.000 de cuvinte pe zi, în timp ce un bărbat nu depăşeşte 7.000. Într-un an, doamnele spun aproximativ 7,3 milioane de cuvinte, iar domnii doar 2,5 milioane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ