Decizia BIZARĂ a lui Băsescu la final de mandat

| 15 dec, 2014

Aproape de două săptămâni, Băsescu nu a mai ieşit cu declaraţii de presă şi, mai mult, a decis să amâne interviurile pe care le-a acordat pentru luna ianuarie a anului viitor.

Potrivit România TV, Traian Băsescu a amânat un interviu acordat unui post de televiziune, reprogramându-l pentru luna ianuarie.

Este a doua oară în ultima săptămână când şeful statului face acest lucru. Primul interviu amânat a fost cel acordat pentru "Evenimentul Zilei"

"Am luat această decizie ţinând cont de situaţia complicată la nivel instituţional şi de dinamica evenimentelor de pe scena politică internă din acest sfârşit de an", spunea președintele.

"Nu știu ce vrea, dar știu un singur lucru: este de-a dreptul suspect faptul că domnul Traian Băsescu, care mai are o săptămână de stat la Cotroceni, nu vrea să iasă public, în calitatea sa încă de președinte, să-și facă un bilanț al activității sale. O să spuneți că o să aibă timp zece ani de acum încolo să-și tot facă bilanțul. Nu e același lucru, sigur că o să aibă timp, sigur că se va discuta mult, dar este încă președintele României pentru câteva sute de ore", a comentat analistul politic Bogdan Chirieac, la România TV.

Citeşte şi: Ce va face Băsescu cu invitaţia de a se înscrie în PMP?

 

 

 

Tag-uri: traian basescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 dec, 2014
grisa
ce sa-i faci?...
Ce a avut de spus , a spus. Ce rost are sa vorbeasca unei natii ce,in proportie de 45 % voteaza borfasii si parvenitii ? Bate toaca la urechea surdului. Latrina 3 a vut grija ca prin "picatura chinezeasca" sa spele creierele celor predispusi la o atare operatiune. Toata familia prezidentiala nu s-a deadt la atatea ticalosii precum au facut-o "deontologii" varanului. 60% dintre romani s-au trezit in ultimul ceas dar ce ne facem cu un "Parlament al rusinii nationale "? In zadar bunele intentii ale presedintelui daca acestea n-au sustinere in parlament.
15 dec, 2014
ion
pai ce poate sa ne spuna altceva decat ca:ne-a mintit,s-a pricopsit iel si familia lui, a trait bine,iel,nu noi,ne-a vandut strainilor,asta a facut.
15 dec, 2014
ilu
esti ...
bai ioane dupa ce ca esti si prost mai tragi si clopotul.dute la locul vostru unde v_au spalat pe creier cei de la latrina tv.strainilor ne_a vandut iliescu cu gasca in anii90.esti un spalat pe creier ca multi altii,tu nu vezi ca in sondaje reese ca a fost cel mai bun presedinte din ultimii40 ani
17 dec, 2014
Ioan
final
Fara presedintia lui basescu, nu cred ca eram inca in situatia de acum in care businesari ( ca doar nu pot spune borfasi, nu?) de tip Vantu sau Catarama se plang dupa vremurile in care castigau " 6000% " !
15 dec, 2014
vio
Asa...., si ... ?!??
Ca daca nu, ce ?!?? Domnule ventilatorist de fecale- Chiriac?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ