Decizia CCR în privința calomniei și insultei reprezintă atac la credibilitatea externă a României

Luările de poziție în privința calomniei și insultei s-au desfășurat în ultimii șase ani după tipicul unei serate dansante: doi pași de dezincriminare înainte, unul de încriminare înapoi. Amețiți deopotrivă, judecătorii chemați să decidă și jurnaliștii vizați au privit, ca niște diletanți care n-au înțeles pe deplin regulile acestui tangou juridic, cum Justiția și Presa dau târcoale ringului de dans, cu trandafirul ținut pe rând între dinți, în funcție de cine avea pe moment dreptate.

Ca să complice lucrurile, pe ringul acesta au început să se interpună, ca niște derviși, personaje politice și instituții din țară și din afara acesteia. Toți au avut un cuvânt de spus, dar lucrurile nu s-au lămurit. Între timp criza economică a decimat presa, iar recentele indicații ale CCR, care par – deși nimeni nu e absolut sigur de asta - să indice că locul celor două infracțiuni este în noul Cod Penal, riscă să dea lovitura de grație deopotrivă jurnalismului de investigație și libertății de exprimare.

Ar fi interesant de aflat ce anume a determinat distinsa CCR să considere prioritară această chestiune, exact acum și după ce decizia anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție făcuse cât de cât ordine în haosul legislativ. Iar dacă CCR nu a avut altceva mai important de făcut și a pus degetul pe această problemă, de ce a venit cu o soluție ce contravine atât intereselor presei locale, aflate mai degrabă în situația de a fi salvată și nu luată la palme, dar și în contra politicilor internaționale, care susțin că asemenea pedepse penale nu numai că nu ajută, dar au tendința să determine o mai mare reținere a celor ce se exprimă public, a ziariștilor de investigație și a liderilor de opinie. Ca și cum n-ar fi suficientă intrarea României în vizorul OSCE, care s-a și exprimat punctual împotriva deciziei Curții Constituționale din 2007, Agenția de Monitorizare a Presei - ActiveWatch atrage atenția că România riscă să fie sancționată și de CEDO, pentru lipsa de previzibilitate a legilor pe baza cărora care sunt judecați ziariștii.

Pe lângă semnalul negativ pe care-l dăm în plan extern, de țară în care hățișul legislativ extrem îi rătăcește chiar și pe cei care ar trebui să cunoască rosturile judiciare pe dinafară, un motiv suplimentar de întristare este dat și de apatia cu care opinia publică și societatea civilă au tratat această problemă.

După 24 de ani de libertate, majoritatea românilor par să-și fi pierdut interesul în garanțiile pe care în mod normal o presă liberă și puternică le oferă în salvgardarea libertății de exprimare și ca principal garant al unei societăți democratice. Acest fapt nu indică o apatie generalizată, cum s-ar crede, ci numai anemia pernicioasă a societății civile și deriva de imagine și reper moral a presei. Căci românii au dovedit în ultimii doi ani că au rămas capabili de mobilizare rapidă și că au un spirit civic incredibil când sau dacă în joc sunt cauze în care cred cu adevărat, cum a fost de pildă valul de solidaritate prin care l-au apărat pe doctorul Raed Arafat.

În afară de poziția CCR, toate personajele politice s-au exprimat în favoarea reglementării civile a cazurilor de calomnie și insultă. Premierul Victor Ponta s-a declarat încă din 2009 în favoarea reglementării acestora printr-o lege specială, în afara Codului Penal, tocmai pentru a nu periclita prin inițiative atât de contestate proiectul acestuia, care urmează să intre în vigoare din 2014.