Decizia importantă luată de Simona Halep

| 21 ian, 2014

Ajunsă în sferturile de finală la Australian Open, cea mai mare performanţă a carierei, Simona Halep a luat o decizie importantă. Astfel, după terminarea competiţiei de la Melbourne, Simona Halep va avea un antrenor.

Sportiva din România nu avea antrenor şi a venit singură la Australian Open. Acum, Simona Halep  a decis să să semneze un contract cu unul dintre cei mai valoroşi antrenori de tenis din circuit. Este vorba despre belgianul Wim Fissette, antrenorul cu care Kim Clijsters a cucerit, după revenirea în circuit, nu mai puţin de trei titluri de Grand Slam (US Open 2009 şi 2010 şi Australian Open 2011).

Wim Fissette, 34 de ani, a negociat intens cu Virginia Ruzici, fosta mare campioană din România care este acum managerul Simonei Halep, iar semnarea unui contract între jucătoarea noastră şi belgian va avea loc după terminarea Australian Open. Parafarea contractului va fi făcută la Paris, acolo unde Simona va merge pentru a participa la tradiţionalul turneu de la Paris-Bercy şi care va începe la 27 ianuarie, adică săptămâna viitoare, anunţă doartenis.ro.

Wim Fissette a fost vara trecută antrenor al nemţoaicei Sabine Lisicki, pe care a condus-o până în finala turneului de la Wimbledon, pierdută în faţa franţuzoaicei Marion Bartoli.

Simona Halep poate deveni a treia româncă semifinalistă a unui turneu de Grand Slam. Doar două românce s-au calificat în semifinalele unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câştigat turneul de la Roland Garros, şi în 1980, când a pierdut finala aceleiaşi competiţii, în faţa americancei Chris Evert, şi Irina Spîrlea, învinsă în 1997, în penultimul act al US Open de Venus Williams.

La masculin, Ilie Năstase este singurul român care a atins această fază, de mai multe ori, ultima dată în 1976, la US Open şi la Wimbledon, la competiţia londoneză jucând finala, pierdută în faţa suedezului Bjorn Borg.

La aproape 16 ani şi jumătate de la semifinala Irinei Spârlea, Simona Halep, 22 de ani şi locul 11 WTA, va încerca miercuri să repete performanţa în meciul cu Dominika Cibulkova, 24 de ani şi locul 24 WTA, şi să acceadă între cele mai bune patru jucătoare la Australian Open. Dacă va reuşi să se califice, Simona Halep va juca în semifinale cu Victoria Azarenka din Belarus, locul 2 WTA, sau cu Agnieszka Radwanska din Polonia, locul 5 WTA.

Simona Halep, cap de serie numărul 11, s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open, după ce a învins-o, luni, în optimi, pe Jelena Jankovici (Serbia - locul 8 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-0.

În tururile anterioare, ea a trecut în ordine de Katarzyna Piter din Polonia, locul 119 WTA, cu scorul de 6-0, 6-1, de Varvara Lepchenko din SUA, locul 50 WTA, scor 4-6, 6-0, 6-1, şi de Zarina Diyas din Kazahstan, locul 152 WTA, scor 6-1, 6-4.

Simona Halep, 22 de ani, va juca în sferturile de finală ale unui Grand Slam pentru prima oară în carieră. Ea este prima jucătoare din România ce atinge această fază la un turneu de Mare Şlem după Sorana Cîrstea, în 2009, la Roland Garros.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ