Decizia lui Donald Trump lovește în plin China. Este război comercial!

| 21 iun, 11:40

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni seara că vor fi taxate cu 10% alte importuri din China în SUA în valoare de 200 de miliarde de dolari, informează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

 

Într-un comunicat transmis de Casa Albă, Trump a afirmat că a cerut reprezentantului SUA pentru comerţ să stabilească produsele care vor fi supuse noilor taxe şi a explicat că acestea vor fi aplicate ca reacţie la decizia Chinei de a majora tarifele asupra unor mărfuri americane care valorează 50 de miliarde de dolari.
"După ce se va încheia procesul legal, aceste tarife vor intra în vigoare dacă China refuză să îşi modifice practicile şi de asemenea dacă insistă să continue cu noile tarife anunţate recent", a precizat preşedintele. "Aparent, China nu are intenţia de a-şi schimba practicile incorecte legate de achiziţionarea proprietăţilor intelectuale şi tehnologiei americane. În loc să modifice aceste practici, ameninţă acum firme, muncitori şi fermieri din Statele Unite care nu au făcut nimic rău", a adăugat el.
Vinerea trecută, Trump a declarat că va continua procesul de taxare cu 25% a unor produse chinezeşti în valoare de 50 de miliarde de dolari. Beijingul a reacţionat prin măsuri de retorsiune.
SUA şi China par să se îndrepte spre un conflict comercial deschis, remarcă Reuters. Negocierile nu au reuşit să rezolve plângerile părţii americane privind politica industrială a Chinei, accesul pe piaţa chineză şi deficitul de 375 de miliarde de dolari înregistrat de Statele Unite în comerţul bilateral.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ